Uncategorized
Reguli noi de finanţare pentru spitale, de la 1 iunie
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a anunţat miercuri, în conferinţă de presă, că de la 1 iunie vor fi introduse pentru prima dată reguli clare de finanţare a spitalelor în funcţie de clasificarea acestora după competenţe. Aceste reguli ar aduce o rectificare bugetară în sănătate de 500 de milioane de lei, în perioada iulie – august.
„A fost finalizat procesul de clasificare a unităţilor sanitare cu paturi. Garantăm o anumită finanţare minimă pentru fiecare spital, în funcţie de clasificare. Este pentru prima dată în ultimii ani când se introduc reguli clare de finanţare a spitalelor în funcţie de gradul de competenţă şi de clasificarea pe care o au. Acest lucru nu înseamnă doar eliminarea discrepanţelor şi predictibilitate pentru managerii spitalelor, dar şi pentru deţinătorii de spitale şi o echitate, prin introducerea acestor reguli”, declarat ministrul Cseke.
Acesta a precizat că au fost depuse 460 de dosare pentru clasificare, iar 347 de unităţi sanitare publice cu paturi în reţeaua Ministerului Sănătăţii sau din administrarea autorităţilor locale au fost clasificate după nivelul de competenţă, de la înalt la limitat pe cele 5 plus 2 clase. Majoritatea spitalelor, aproximativ 58% sunt din clasele IV şi V.
Ministrul a amintit, de asemenea, că, odată cu includerea într-o anumită categorie, spitalul are obligaţia să-şi realizeze planul de conformare, până la sfârşitul anului, în caz contrar fiind declasificat. Dacă spitalul îşi va extinde aria de competenţe, acesta va putea solicita o altă încadrare.
Potrivit noilor reguli, 138 de unităţi spitaliceşti vor înregistra scădere a finanţării.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News