Connect with us
Publicitate

Actualitate

Rezoluție în Parlamentul European pentru siguranța șoferilor de TIR. Creștere alarmantă a infracționalității organizate

Publicat

Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind creșterea siguranței parcărilor pentru camioane în UE, prin care se solicită statelor membre și Comisiei Europene măsuri care implică mai mult forțele de ordine și autoritățile statale. 

Este vorba despre siguranța șoferilor profesioniști și a mărfurilor transportate, în condițiile în care la nivel european a fost remarcată o creștere a infracționalității organizate în acest domeniu.

„Grupurile infracționale organizate sunt adesea implicate în furturi de mărfuri și vizează frecvent produse de mare valoare, cum ar fi produsele electronice, tutunul și produsele farmaceutice, provocând pierderi economice considerabile, care s-au ridicat la aproximativ 52 milioane EUR în perioada 2017-2019” se arată în argumentarea rezoluției.

Grupurile infracționale, tot mai organizate

Aceste grupuri infracționale devin din ce în ce mai organizate, utilizează tehnologii de vârf și, în multe cazuri, acționează la cerere și întrucât, potrivit Evaluării Europol din 2021, se pare că infractorii implicați în criminalitatea gravă și organizată din UE recurg tot mai mult la violență, victimele fiind vizate fără discernământ, indiferent de faptul dacă sunt implicate și de situația lor, fiind adesea afectați trecători nevinovați.

Vezi și Directivă europeană: Salariul minim în statele europene va fi de 60% din salariul mediu brut. În România va ajunge la 3.500 lei

Există un deficit de 100.000 de locuri de parcare peste noapte pentru camioane, acest deficit fiind și mai mare în cazul zonelor de parcare certificate ca fiind securizate.

Între solicitările incluse în rezoluție se găsesc introducerea unor patrule regulate de securitate/poliție în zonele de parcare în care nu pot fi asigurate permanent servicii de securitate și crearea unui standard armonizat la nivelul UE, care să conțină norme clare și lipsite de ambiguitate privind nivelul de siguranță și confort.

De asemenea, se solicită alocarea de fonduri pentru creșterea numărului de locuri de parcare sigure și uniformizarea standardelor de siguranță.

Sursă: G4Media.ro

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Padurea

    vineri, 03.12.2021 at 07:30

    La noi ar trebui masuri impotriva celor care fura si transporta copacii dun padurile tarii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate