Sfântul Antonie cel Mare, sărbătorit de credincioși în 17 ianuarie. Tradiții, superstiții și semnificații

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este sărbătorit de Biserică la 17 ianuarie. Este considerat de tradiţia monastică drept cel mai popular ascet şi începătorul vieţii călugăreşti.

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 251, într-o familie bogată.

Cine a fost Sfântul Antonie cel Mare

La vârsta de 20 de ani, după moartea părinţilor, a renunţat la avere şi s-a făcut pustnic pe lângă părinţii ce îşi aveau chiliile în apropierea satului său. După vârsta de 35 de ani a plecat în pustia Egiptului, unde vreme de alţi 20 de ani a trăit în singurătate, în post şi rugăciune.

Vezi și Mesaje de Sfântul Anton. Ce felicitări le poți timite celor dragi, care poartă numele de Anton, Antonia, Antoaneta sau Antonina

Datorită harului şi virtuţilor sale s-a făcut cunoscut, în jurul său formându-se o obşte de ucenici pe care îi îndruma spre desăvârşirea creştină.

Despre Sfântul Antonie se spune că era „Cu adevărat ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul şi nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morţi şi nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat şi nu se schimba îndată în prietenie şi iubire? Care sărac necăjit alerga la dânsul şi, văzându-l, nu defăima îndată bogăţia? Care monah, împuţinându-se cu sufletul şi alergând la dânsul, nu se făcea cu mult mai tare şi mai sârguitor? Care tânăr venind în munte şi privind la Antonie, nu se lepăda îndată de desmierdări şi nu iubea înţelepciunea? Cine venea la dânsul ispitit de diavoli şi nu se izbăvea? Cine era supărat de gânduri şi nu se alina cu cugetul?” (Vieţile Sfinţilor).

Viaţa Sfântului Antonie cel Mare a fost scrisă de patriarhul Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare, care l-a cunoscut.

Sfântul Anton – superstiții și semnificațiile sărbătorii

„Părintele monahilor”care a trăit 85 de ani în pustiu, marele pusnic Antonie, tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizaţi. În zilele noastre, ca şi în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci, ajutându-i de grabă pe cei care se roagă cu credinţă şi-l cheamă în ajutor. Se consideră că Sfântul Antonie cel Mare îi păzeşte pe oameni de duhurile rele, de primejdii şi vrăji.

Sfântul Antonie a învăţat de la părinţi şi de la bunici credinţa în Hristos. După moartea părinţilor, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educaţia sorei sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune : „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi urmează Mie (Matei 19,21), a fost impresionat de aceste cuvinte şi a urmat îndemnul Evanghelistului.

Şi-a împărţit partea sa de avere săracilor, iar mai târziu a procedat la fel cu moştenirea sorei lui, pe care a lăsat-o în grija unei comunităţi de fecioare. Urmând sfatul unui ascet bătrân, Cuviosul a vieţuit o vreme într-o colibă la marginea satului natal Coma. În anul 285, când a împlinit vârsta de 35 de ani, Sfântul Antonie s-a stabilit într-o fortăreaţă izolată numită Pispir, la marginea deşertului din Munţii Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.

Sfântul Antonie şi-a dorit să fie izolat complet de lume, după modelul pustnicilor deşertului şi ducea o viaţă foarte aspră: primea pâine prin acoperişul casei de două ori pe an, deoarece uşa de la intrare era zidită.

După multă muncă de convingere, de teama ereticilor arieni, ucenicii săi l-au determinat să părăsească fortăreaţa. În timp, s-a dus vestea despre viaţa aspră pe care Cuviosul o ducea, iar contemporanii săi îl considerau pe Antonie părintele spiritual al călugărilor din mai multe colonii monahice din deşertul Egiptului, printre care cele din Nitria şi Schit. Pe credincioşii care veneau la el să-i ceară un sfat, Sfântul Antonie îi îndruma să îmbrăţişeze viaţa monahală.

În jurul anilor 310, Cuviosul a făcut o călătorie la Alexandria, pentru a-i încuraja pe creştinii prigoniţi în timpul persecuţiilor romane, din vremea împăratului roman Maximian.

Marele pustnic a trecut la viaţa veşnică în anul 356, când împlinise vârsta de 105 ani. El a lăsat în urmă un număr impresionant de ucenici asceţi în lumea întreagă, cărora le-a lăsat cuvântul de învăţătură : Să creadă în Iisus şi să fugă de ispitele şi de înşelăciunile diavoleşti.

Interesant este faptul că Sfântul Antonie cel Mare răspundea în scris mesajelor primite de la credincioşii din toate categoriile sociale. În timp, ucenicii săi au ridicat o mânăstire pe locul unde Sfântul şi-a petrecut ultimii ani de viaţă.

Sfântul Anton: testamentul

Înainte de a muri, Sfântul Antonie cel Mare a lăsat ucenicilor săi un testament prin care le cerea să fie îngropat într-un loc secret, pe care să nu-l descopere nimeni. Respectând întocmai dorinţa părintelui lor duhovnicesc, ucenicii au îngropat trupul Cuviosului încât, secole de-a rândul, nimeni nu l-a descoperit.

Abia în ultimii ani, în urma cercetărilor făcute pentru restaurarea Mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, constructorii au ajuns la concluzia că mormântul cu moaştele Sfântului s-ar afla sub Sfânta Masă a bisericii centrale a mănăstirii.

Respectând dorinţa Cuviosului, care le spunea ucenicilor în testament:”Voi îngropaţi trupul meu, nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu la Învierea morţilor îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul”, mormântul a rămas pecetluit.

Sfântul Antonie cel Mare: tradiţii

În fiecare zi de marţi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, situată lângă Curtea Veche din Bucureşti, este neîncăpătoare. Aici vin să se roage mii de credincioşi, majoritatea tineri. Biserica este cel mai vechi lăcaş de cult, construit în Capitală de domnitorul Mircea Ciobanul, prin anul 1559.

Mai târziu, în anul 1847, în timpul unui incendiu, o bună parte din construcţie a fost afectată. Cam în aceeaşi vreme, o bisericuţă cu hramul Sfântul Antonie, situată în apropiere, unde se închinau puşcăriaşii, a fost distrusă complet de un incendiu.

Martorii oculari din acea vreme spun că dintre ruine a fost salvată o icoană a Sfântului Antonie, într-o zi de marţi. Sfântul odor a fost dus la biserica situată lângă Curtea Veche care, pe atunci, se numea Buna Vestire.

Acum, la icoana Sfântului Antonie, făcătoare de minuni, aşezată lângă catapeteasmă, se roagă mii de credincioşi şi poartă hramul Sfântului Anton, al bisericuţei arse odinioară.

Biserica Domnească (Paraclis Patriarhal) de la Curtea Veche din Bucureşti îl cinsteşte în ziua hramului pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie), care a devenit ocrotitorul său după incendiul din 23 martie 1847. Atunci, Biserica Sfântul Anton – Puşcărie ( din apropierea Bisericii Domneşti) a ars în întregime.

Rugăciunile făcute în sfântul lăcaş timp de nouă săptămâni ajută la împlinirea celor mai arzătoare dorinţe. Cei care au făcut acest ritual, de novene, s-au rugat pentru sănătate, pentru vindecarea de boli grave, pentru spargerea farmecelor, ca sporul şi liniştea sufletească să revină în casa lor.

surse: agerpres.ro, realitatea.net