Cercetaţi pentru fraude cu fonduri europene, într-o anchetă demarată de DNA în noiembrie, Dragoş Feisan şi Florian Farcaş din Alba Iulia, rămân încă 30 de zile...
Ministerul Fondurilor Europene lansează în consultare publică schiţa ghidului pentru cererea de propuneri de proiecte „Măsuri integrate pentru tinerii inactivi”, primul apel din cadrul Programului Operaţional...
Managerul Zen Gym Alba Iulia, Dragoş Feisan, a contestat decizia instanţei prin care a fost arestat preventiv în ancheta DNA privind acuzaţii grave de corupţie cu...
Managerul Zen Gym Alba Iulia, Dragoş Feisan, a fost reţinut de procurorii DNA şi pe numele său a început urmărirea penală, cu acuzaţii grele privind fapte...
Noi audieri au avut loc, miercuri, la DNA Alba Iulia, în urma unor percheziţii efectuate în mai multe locaţii din oraş. Potrivit unor surse, este vorba...
Numărul turiștilor care vizitează Alba Iulia s-a dublat în ultimii cinci ani, creşterea fiind constantă, odată cu punerea în valoare a centrului istoric al oraşului. Din...
În dosarul în care DNA a coordonat percheziţii în 12 locaţii din judeţul Alba, marţi, este cercetat şi un fermier din Alba pentru că a declarat,...
Fostul director al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Alba, Florian Farcaş locuieşte într-o vilă ridicată din bani europeni, primiţi de soţia...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) aaunţă simplificarea unor proceduri de plată pentru eficientizarea implementării proiectelor PNDR. Modificările se referă a acordarea avansului, decontarea plăţilor şi...
La Blaj se inaugurează joi, 23 octombrie, de la ora 12.00, noua staţie de epurare, o investiţie de aproximativ 5 milioane de euro ce va deservi...
Ministerul Fondurilor Europene a anunţat că a alocat peste 50 de milioane de euro prin POS DRU pentru cursuri de formare profesională destinate cadrelor didactice. Acestea...
Noua staţie de epurare a apelor uzate din Alba Iulia – Partoş, o investiţie de peste 10 milioane de euro (suma fără TVA), cofinanţată prin POS...
Primăria Cugir anunţă lansarea proiectului “Modernizarea şi echiparea ambulatoriului spitalului orăşenesc Cugir”, finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”. Proiectul are...
Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică proiectul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014 – 2020. Prin acest program vor fi distribuite alimente şi asistenţă...
Afaceri pe fonduri europene vor putea fi deschise de persoane din categoriile vulnerabile şi cu statut de asistaţi social, fiind alocate 200 de milioane de euro,...
Persoanele care comit fraude cu fonduri europene vor risca pedepse maxime de cel puţin 10 ani. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, decizia aparţine Comisiei pentru...
În Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pentru relansarea investițiilor în agricultură, unul dintre obiectivele principale este încurajarea tinerilor fermieri care doresc să investească şi să...
Modul în care a fost gestionată operaţiunea de localizare, căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic din Apuseni a atras numeroase nemulţumiri, atât din partea comunităţii,...
De la începutul acestui an au intrat în vigoare o serie prevederi privind Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr....
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat, marţi, în Sala de conferinţe a Hotelului Parc din Alba Iulia, Conferinţa regională privind stadiul implementării Programului Operaţional Regional...