Un proiect de ordin MAI aflat în consultare publică prevede modificarea legislației privind personalul care poate constata contravenții și care poate aplica sancțiuni.

Se propune modificarea Anexei Ordinului MAI 106/2018, prin:

  • nominalizarea ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Poliției Române în categoria personalului desemnat să constate contravențiile și să aplice sancțiunile contravenționale prevăzute de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare și de Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • nominalizarea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Logistice abilitați să exercite controlul de stat al calității în construcții pentru obiectivele din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în categoria personalului desemnat să constate contravențiile și să aplice sancțiunile contravenționale prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu completările ulterioare
  • nominalizarea în concret a ofițerilor și subofițerilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și inspectoratele județene pentru situații de urgență/București-Ilfov în categoria personalului desemnat să constate contravențiile și să aplice sancțiunile contravenționale prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Hotărârea Guvernului nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României
  • eliminarea referirilor la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, act normativ abrogat prin intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, aceasta din urmă stabilind în mod expres categoriile de personal din cadrul structurilor M.A.I. competente să constate contravențiile și să aplice sancțiunile contravenționale.
Publicitate

LISTA - cine poate da amenzi și pentru ce (propunerea MAI)

Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare (art. 85)

  • ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliției Române

Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României, republicată, cu modificările și completările ulterioare / art. 60 alin. (1)

  • a) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;
  • b) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu completările ulterioare (art. 39)

  • ofițerii de poliție din cadrul Direcției generale logistice abilitați să exercite controlul de stat al calității în construcții pentru obiectivele din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată / art. 39 alin. (1)

  • a) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române
  • b) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare / art. 192 alin. (2)

Publicitate
  • a) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române
  • b) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare / art. 64

  • ofițerii şi agenții de poliţie din cadrul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date

Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările şi completările ulterioare / art. 14^1

  • a) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române
  • b) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române
  • c)ofițerii și subofițerii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență şi inspectoratelor pentru situații de urgență județene/București - Ilfov
  • d) ofițerii şi subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române
Publicitate

Lege nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, cu modificările și completările ulterioare / art. 23 alin. (3)

  • ofițerii și agenții de poliţie din cadrul Poliției Române

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare / art. 53, alin. (1)

  • ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române

Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare / art. 31

  • ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române
Publicitate

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare / art. 42, alin. (3)

  • ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române

sursă: mai.gov.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News