Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

FOTO-VIDEO: Noii consilieri județeni și-au preluat mandatele. Lista celor 33 de aleşi care vor decide pentru județul Alba în următorii patru ani

Publicat

IMG_0398 Cei 33 de consilieri care vor forma noul Consiliu Județean Alba pentru următorii patru ani și-au preluat, vineri, mandatele. Aceștia s-au adunat în sala de ședință, unde se vor reuni în fiecare lună pentru a decide proiectele importante, investițiile și evenimentele care vor avea loc în județ.

Noul Consiliu Județean Alba s-a reunit pentru prima dată, vineri, 10 iunie, la cinci zile de la alegerile locale. Cei 31 de consilieri care intră într-un nou mandat au fost primiți de prefectul județului, Cornel Murg și de reprezentanții Biroului Electoral Județean Alba.

Ceremonia de înmânare a noilor mandate a început cu intonarea imnului naţional, după care s-a trecut la înmânarea certificatelor care le atestă politicienilor mandatul de consilier județean.

Aceștia au fost chemați pe rând de către judecătoarea și președinta Biroului Electoral Județean Alba, Florica Șchiopu, pentru aș prelua mandatul de consilier județean.

Pe lista celor 31 de reprezentanți ai CJ se află persoane care sunt la al doilea sau chiar al treilea mandat, dar și nume noi sau foști consilieri locali ai municipiului Alba Iulia, cum ar fi Simone Albani și Daniel Zdrânc.

Noul Consiliu Judeţean Alba va avea următoarea configuraţie:

PNL:

1. Ion Dumitrel

2. Florin Roman

3. Marius Haţegan

4. Sorin Bumb

5. Simion Creţu

6. Alin Cucui

7. Claudiu Răcuci

8. Adrian Negruţiu

9. Marius Ceteraş

10. Ioan Fulea

11. Dumitru Fulea

12. Vasile Stănescu

13. Raul Chiriac

14. Simone Albani

15. Tudor Ponoran

16. Nicolae Albu

17. Dan Cherecheş

18. Virgil Tătar

19. Marcel Simion

PSD:

1. Ioan Dîrzu

2. Ioan Florea

3. Gheorghe Lucian Prodan

4. Daniel Liviu Zdrânc

5. Dorel Tomuş

6. Nicolae Luca

7. Călin Radu

8. Nicolae Puşcă

9. Dorin Gheorghe Sandea

În condiţiile în care deputatul Ioan Dîrzu se va retrage, locul acestuia va fi preluat de Corneliu Mureşan.

ALDE:

1. Gheorghe Feneşer

2. Ioan Uţiu

3. Kőble Ladislau-Levente

PMP:

1. Clement Negruţ

2. Traian Nicolae Ursaleş

Dacă deputatul Clement Negruţ va renunţa la postul de consilier judeţean, locul acestuia va fi preluat de Marin Cenuşă, consilier şi în mandatul 2012 – 2014.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. albaiulian

    vineri, 10.06.2016 at 14:56

    aproape toti grasi si frumosi,impliniti la trup

  2. Albaiulianca

    sâmbătă, 11.06.2016 at 16:50

    Daniel Zdranc, the best ✌️Bafta! Ne teprezentati cu mult patos si dăruire!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax