Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Acţiune a Poliţiei și a RAR, la Cugir. Şoferii cu maşini ce aveau defecţiuni tehnice, amendați

Publicat

filtru actiune politia RAR 1 Poliţiştii din Alba continuă acţiunile de control în trafic, alături de RAR. Marţi, la Cugir, mai mulţi şoferi au fost sancţionaţi pentru că au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice. 

Potrivit IPJ Alba, marţi, 10 octombrie, între orele 9.00 – 14.00, poliţiştii rutieri din Cugir,  împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba au organizat, pe raza oraşului, o acţiune pentru depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.

Cu această ocazie, au fost identificate opt autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, faţă de conducătorii acestora fiind luate măsuri de sancţionare contravenţională.

Alţi trei conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional, pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 2.030 lei.

Totodată, pentru patru dintre autovehiculele identificate cu defecţiuni, au fost retrase certificatele de înmatriculare.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax