Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

DAIMLER începe construcţia celei de-a treia fabrici de piese auto Mercedes la Sebeş. Ponta, Ţiriac şi Niţă, invitaţi la eveniment

Publicat

Vineri, 4 aprilie, Star Transmission, parte a concernului Daimler, organizează la Sebeş evenimentul de începere a construcţiei celei de-a treia unităţi de producţie de piese auto. Este vorba despre continuarea investiţiei de peste 300 de milioane de euro derulate de Daimler în România, pentru extinderea producţiei de cutii de viteze de ultimă generaţie destinate automobilelor Mercedes-Benz, proiect care va genera peste 500 de locuri de muncă în judeţul Alba şi în împrejurimi. La eveniment sunt aşteptaţi să participe oficialităţi din Capitală, inclusiv ministrul Economiei, Constantin Niţă, care a confirmat prezenţa, potrivit unor surse din cadrul PSD. Pe lista de invitaţi se află şi premierul Victor Ponta şi omul de afaceri Ion Ţiriac.

Evenimentul de la Sebeș începe de la ora 14.00, vineri, 4 aprilie și „simbolizează aşezarea pietrei de temelie a unităţii de producţie a companiei Star Assembly”, după cum precizează reprezentanţii Star Transmission. Aceştia au transmis că „este un pas important în dezvoltarea economică a judeţului Alba, precum şi una dintre cele mai mari investiţii din industria auto la nivel naţional”.

(P) Piese auto originale și aftermarket de la Auto-Zilla.ro. Comenzi și consultanță online, livrare prin prin curier rapid

„Evenimentul va marca începutul unei noi etape a investiţiei de peste 300 de milioane de euro derulate de Daimler în România, pentru extinderea producţiei de cutii de viteze de ultimă generaţie destinate automobilelor Mercedes-Benz, proiect care va genera peste 500 de locuri de muncă în judeţul Alba şi în împrejurimi”, mai menţionează organizatorii.

Fabrica de producţie şi asamblare a cutiilor de viteze automate va fi operațională în totalitate în 2017, când numărul angajaților la unităţile Daimler din Sebeş va fi de aproximativ 1.000 de persoane. Hala principală va avea o suprafață de 43.000 metri pătrați şi în total construcţiile se desfăşoară pe un teren de 72.000 metri pătrați.

Lucrările sunt estimate să dureze un an. Din aprilie 2015, vor fi aduse utilajele, care vor fi montate şi testate, ceea ce va dura încă un an. Din primăvara anului 2016 va începe gradual producția, pe măsură ce liniile de producție și cele de asamblare vor fi testate și se vor dovedi funcționale la parametri optimi.

În paralel, personalul angajat va participa la cursuri de specializare de câteva luni în Germania. Fabrica va funcționa la sută la sută din capacitate în anul 2017, când se va lucra în trei schimburi.

În momentul în care fabrica de la Sebeș va funcționa la capacitate totală, aceasta va avea un stoc de 9-10.000 cutii de viteze care vor putea fi livrate în orice moment.

Reamintim că firma de la Sebeş, “Star Assembly”, deţinută de concernul german “Daimler”, a primit, anul trecut, un ajutor de stat de 37,4 milioane euro pentru extinderea investiţiei din Alba, respectiv construcţia unităţii de producţie de transmisii automate la Sebeş, cu o investiţie totală de aproximativ 300 de milioane de euro. A fost estimată crearea a 500 de locuri de muncă noi.

Tot la Sebeş, Star Transmission – filiala din România a concernului german Daimler a inaugurat, în 9 ianuarie 2014, la Sebeș, o nouă unitate de montaj cutii de viteză cu dublu ambreiaj pentru autoturismele Mercedes – Benz. Investiția companiei care face parte din concernul german Daimler a fost de aproape 40 de milioane de euro. Hala de producție are o suprafață de circa 13.000 de metri pătrați, construcția fiind finalizată în 10 luni. Noua unitate de montaj a cutiilor de viteză pentru Mercedes a creat 150 de noi locuri de muncă.

Citeşte şi INVESTIȚIE de 300 milioane euro la Sebeș: Daimler începe construcţia celei de-a treia unităţi de producţie de piese auto pentru Mercedes

Acum două săptămâni, anunţul privind vizita în Alba a ministrului Economiei a fost făcut de reprezentanţii PSD Alba, care au precizat că oficialul va vizita Cupru Min Abrud, respectiv exploatarea de cupru de la Roşia Poieni şi cele două fabrici de la Cugir. Alături de ministru este aşteptat şi secretarul de stat din Ministerul Economiei, Maricel Popa.

Deputatul PSD Alba Ioan Dîrzu a declarat atunci că ministrul Constantin Niţă i-a promis că „vine să viziteze cele două obiective importante şi anume Cupru Min şi cele două fabrici de arme de la Cugir”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Basti Konte

    marți, 01.04.2014 at 14:45

    Asta da investitie ! Felicitari !vCreaza mii de locuri de munca si nu polueaza ca alte firme care creaza cateva sute de locuri de munca. Ce bine ar fi sa dispara industria poluanta din Sebes ! Nu-i asa domnule primar ?

  2. sebes4ever

    miercuri, 02.04.2014 at 12:00

    O DAAA!!! Locuri de munca platite cu 800 de lei, buna afacere!Si impozite platite la ANAF Bucuresti !La noi ramane produsul esapamentelor tuturor Mertanelor care se vantura toata ziua prin oras.Cam atat…

  3. Piese Auto Volkswagen

    luni, 28.07.2014 at 12:20

    Bravo lor, macar sa existe locuri de munca unde sa se poata duce lumea. Problema romanilor pare sa fie lenea mai presus de toate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax