Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Băncile pregătesc măsuri pentru darea în plată. Un nou credit ipotecar de la CEC Bank, cu condiţii mai dure pentru clienţi

Publicat

casa ipoteca banca CEC Bank a anunțat că în scurt timp va permite darea în plată în anumite condiţii. Specialiștii instituției lucrează la un credit ipotecar care va da posibilitatea clientului să renunţe la casă dacă nu va mai putea să-şi plătească ratele.

Condiţiile cerute de CEC Bank vor fi însă mai dure, pentru că avansul va fi ceva mai mare decât în mod obişnuit.

Președintele CEC Bank, Radu Ghețea, a transmis, într-un interviu pentru BankingNews.ro, că specialiștii instituției lucrează la definirea unui nou produs de finanțare imobiliară, respectiv un credit ipotecar în care clientul are posibilitatea să dea în plată la un anumit moment. Șeful CEC Bank a spus totodată că acest produs va avea un avans mult mai mare și niște condiții de creditare mult mai severe.

Radu Ghețea a transmis că noul produs de finanțare va fi lansat în câteva săptămâni și va funcționa în paralel cu actualul credit ipotecar.

Nu este singura instituţie de credit care ia măsuri pe fondul proiectului legii dării în plată, aflat în dezbaterea parlamentarilor. Săptămâna trecută, Raiffeisen Bank a anunţat că a crescut valoarea avansului cerut la 35% pentru împrumuturile în lei şi la 40% pentru cele în euro.

„Probabil că și la noi, dar și la celelalte bănci din sistem, vor fi condiții foarte apropiate. S-au făcut simulări și scenarii la nivelul comunității bancare și s-a ajuns la concluzia că este necesară o asemenea abordare în cazul în care Legea privind darea în plată va avea efecte de natură să afecteze substanțial activitatea băncilor”, a menționat președintele CEC Bank.

surse: digi24.ro, bankingnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax