Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Număr ridicat de incendii de vegetație, în primele opt luni ale anului 2011. Pompierii atrag atenția asupra măsurilor de apărare

Publicat

În perioada de 8 luni care a trecut de la începutul anului, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba au acționat la peste 180 de arderi necontrolate de pășune. Având în vedere numărul mare de astfel de incendii, pe toată raza județului, pompierii atrag atenția asupra măsurilor de prevenire a unor evenimente nedorite.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă. Aceste arderi se vor executa doar în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.

Cetățenii sunt informați că utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 metri faţă de locurile cu pericol de explozie – gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi -, respectiv 10 metri faţă de materiale sau substanţe combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei – fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax