Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

România, trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu a închis 68 de gropi de gunoi ilegale

Publicat

groapa gunoi halda deseuri Comisia Europeană a trimis România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru ca țara nu a închis și reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri ce constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu, arată executivul comunitar într-un comunicat remis miercuri.

În pofida avertismentelor anterioare ale Comisiei, România nu a reușit să ia măsuri în ceea ce privește depozitele de deseuri neconforme, în concordanță cu prevederile din normele europene relevante (Directiva 1999/31/CE a Consiliului), susține CE.

Astfel, statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea lor necontrolată. România avea obligația de a închide și a reabilita depozitele de deșeuri municipale și industriale care nu corespund standardelor până la 16 iulie 2009.

Întrucât pentru remedierea acestei situații nu s-au înregistrat progrese suficiente, Comisia a adresat un aviz motivat suplimentar, în septembrie 2015, solicitând autorităților române să ia măsuri corespunzătoare cu privire la 109 situri necontrolate care, deși nu mai erau utilizate, continuau să reprezinte o amenințare pentru sănătatea umană și pentru mediu.

S-au înregistrat unele progrese, dar pentru 68 de depozite de deșeuri măsurile necesare de remediere și închidere nu fuseseră finalizate în decembrie 2016. Pentru a determina România să accelereze procesul, Comisia trimite autoritățile române în fața Curții de Justiție a UE.

În temeiul dreptului UE, în Europa ar trebui să fie desfășurate doar activități controlate și sigure legate de depozitele de deșeuri. Directiva privind depozitele de deșeuri stabilește standarde pentru protecția sănătății umane și a mediului, în special a apelor de suprafață, a apelor subterane, a solului și a aerului, împotriva efectelor negative cauzate de colectarea, transportul, depozitarea, tratarea și eliminarea deșeurilor. Aceasta urmărește să prevină sau să reducă, pe cât posibil, efectele negative ale depozitării deșeurilor, pe întreaga durata a ciclului de viață a unor astfel de depozite.

Măsuri similare au fost adoptate împotriva altor sase state membre: Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia și Slovacia. Curtea a emis deja hotărâri împotriva Bulgariei, a Ciprului și a Spaniei.

Există numeroase modalități de eliminare a deșeurilor. Îngroparea acestora în sol, cunoscută sub denumirea de „depozitare”, este metoda cel mai puțin durabilă din punct de vedere ecologic și ar trebui să fie menținută doar la minimul absolut necesar, mai spune CE.

Reamintim că, în judeţul Alba, proiectarea și execuția lucrărilor de închidere a șapte depozite neconforme din mediul urban a fost inclusă în 2014, în proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor”, cu o valoare totală de aproximativ 48,7 milioane lei. Procedura s-a referit la închiderea depozitelor de deșeuri din municipiile Alba Iulia, Blaj și Aiud, respectiv din orașele Abrud, Cîmpeni, Ocna Mureș și Cugir.

Vezi şi Depozitele municipale de deșeuri neconforme, motivul pentru care România riscă penalități de 124.000 euro pe zi

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax