Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Sfântul Apostol și Evanghelist MATEI, sărbătorit de Biserica Ortodoxă, pe 16 noiembrie. Tradiţii şi obiceiuri

Publicat

sfantul Matei

Biserica Ortodoxă şi cea Greco-catolică îl pomenesc, în data de 16 noiembrie, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. În tradiția creștină, este autorul Evangheliei după Matei, una din scrierile Noului Testament.

A fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și unul dintre cei patru evangheliști, alături de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Sfântul Evanghelist Luca și Sfântul Evanghelist Marcu, care au scris despre viața și activitatea Mântuitorului.

Sfântul Apostol Matei era vameş şi locuia în Capernaum, în perioada în care Iisus Hristos propovăduia în ținutul Galileii.

Ceilalți trei evangheliști l-au numit însă Levi al lui Alfeu, să îi fie ascunsă astfel viața de vameș, pentru cinstea apostoliei în care a ajuns mai pe urmă. Dar Sfântul Apostol Matei, din multă smerenie, scrie singur despre sine în Evanghelia sa și arată pe față numele său, povestind înaintea tuturor viața pe care a avut-o mai înainte, nerușinându-se a-și mărturisi păcatele.

Ocupația de vameș era disprețuită de evrei, căci vameșii strângeau dările ce se cuveneau stăpânirii romane săvârșind adeseori abuzuri. Iar Sfântul Evanghelist Matei spune: „Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și sculându-se, a mers după El” (Matei cap. 9,9).

Fiind învățat, a scris una dintre cele patru Evanghelii ce alcătuiesc Noul Testament, în limba aramaică, aceasta fiind cea dintâi în ordine cronologică (ani 43-44).

A propovăduit Evanghelia în țara sa, apoi în Parția, Midia, Etiopia, vestind tuturor mântuirea prin Iisus Hristos.

Tradiția susține că apostolul Matei ar fi fost asasinat (străpuns cu o spadă, prin spate, în timp ce se afla lângă un altar) din ordinul regelui etiopian Eggipus, în urma unor intrigi de curte. Alte surse spun că a murit ars pe rug.

Tradiţii şi obiceiuri

De Sfântul Matei, fetele obişnuiau să meargă la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprindeau o lumânare şi o puneau pe margine. Se spune că, pentru care merită, lumina ce se reflectă în apă se va transforma şi îi va arăta fetei chipul viitorului soţ. Tot acum, femeile lucrează până la amiază pentru a avea spor în casă anul viitor.

surse: crestinortodox.ro, romaniatv.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax