Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

1 iunie Ziua Copilului. Scurtă istorie a copilăriei: lucruri neștiute despre cei mici, din Antichitate până în Evul Mediu

Publicat

1 iunie este Ziua Internațională a Copilului. Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts.

El a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii. Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului.

Percepțiile despre copilărie variază foarte mult în funcție de geografie, cultură și timp, dar toate societățile moderne au tendința de a-și proteja copiii.

Vezi și Mesaje de 1 iunie – Ziua Copilului

Dar nu a fost tot timpul așa. Din preistorie, în Evul Mediu și până la generațiile moderne, statutul copilului a suferit modificări dramatice.

”Copilăria, ca și familia, ne spune Phillippe Aries într-un studiu celebru, este un sentiment recent în Europa.

Considerat în epoca medievală ca un lucru mic și fragil, fără suflet și chip, un res nullias – mortalitatea infantilă era pe atunci foarte ridicată – copilul nu accede la umanitate decât foarte târziu. El trăia până atunci într-o stare de promiscuitate totală care astăzi ne-as candaliza.

Va trebui să vină secolul al XVII-lea pentru ca, odată cu mișcarea de școlarizare inaugurată de ordinele religioase, să înceapă în clasele înstărite considerearea separată a copilăriei și nașterea familiei ca loc de intimitate și afecțiuni private” – Pascal Bruckner – Tentația inocenței.

Cum era să fii copil în antichitate, de exemplu – în absența jucăriilor, tabletelor și televiziunii?

Cercetătorii au putut trage o serie de concluzii despre acest lucru, după descoperirea în Namibia, chiar la sud de Walvis Bay, a unor urme de picior aparținând unor copii.

Din punct de vedere arheologic, urmele erau tinere, datând doar cu aproximativ 1.500 de ani în urmă.

Au fost făcute de un grup mic de copii care mergeau pe o suprafață de noroi uscat după o turmă de oi sau capre.

Unele dintre aceste urme au fost ale unor copii de până la trei ani în compania copiilor puțin mai mari și, probabil, a adolescenților tineri, scrie G4Media.ro.

Aceste urme de picior sunt ale unor copii care se jucau: ocazional se remarcă sărituri și piruete.

De asemenea, ele mai arată că cei mici aveau în grijă o turmă de animele, contribuind la bunăstarea familiei și învățând din mers, de mici, acest lucru.

Alte urme, cu mult mai vechi, au fost descoperite în sudul Etiopiei de mai mulți cercetători de la Università di Roma „La Sapienza”.

Potrivit Theconversation.com, urmele copiilor au fost realizate probabil de specia dispărută Homo heidelbergensis (în urmă cu 600.000 până la 200.000 de ani).

Pe lângă urmele celor mici, au fost descoperite și amprente ale adulților și un mare număr de urme de animale, toate adunate în jurul unor mici bazine noroioase.

Unelte din piatră și rămășițele măcelărite ale unui hipopotam au fost de asemenea găsite la fața locului, semn că cei mici au participat la acțiune.

Acest ansamblu de urme a fost acoperit de un flux de cenușă dintr-un vulcan din apropiere, datat în urmă cu 700.000 de ani. Fluxul de cenușă a fost depus la scurt timp după lăsarea urmelor, deși nu știm exact cât de curând după aceea.

Urmele nu sunt la fel de anatomice distincte ca cele din Namibia, dar sunt mai mici și pot fi făcute de copii de până la unul sau doi ani, stând în noroi în timp ce părinții și frații mai mari își continuau măcelărirea hipopotamului.

Descoperirile creează o perspectivă unică asupra lumii unui copil cu mult timp în urmă. În mod clar, nu erau lăsați acasă în timpul sarcinilor zilnice, ci erau duși alături de adulți, la toate activitățile.

1 iunie, Ziua Copilului: Cum era să fii copil în Evul Mediu

Situația era oarecum similară și în Evul Mediu: atunci copiii erau considerați „mici adulți”. În perioada medievală, copiii au învățat să contribuie la bunăstarea familiei la o vârstă fragedă.

Majoritatea gospodăriilor trebuia să își producă singure hrana, iar copiii au devenit o parte importantă a mecanismului de producție.

Lucrau în grădină, aveau grijă de frații mai mici și în general făceau lucrurile mai ușoare din gospodărie.

Istoricul Liviu Zgârciu spune că obiceiul de a folosi copiii la munci grele s-a păstrat în România până târziu.

Spre exemplu, în anii 30 ai scolului trecut, copiii erau frecvent utilizați la o muncă foarte grea: exploatarea aurului.

”Există fotografii și documente care arată că în 1937, de exemplu, copiii intrau în galeriile de la Roșia Montană și cărau cu spatele minereu. Aveau 10-12 ani. Ei fiind mici, intrau mai ușor pe galerii” spune Zgârciu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate