16 iulie 1054: Marea Schismă. Cum s-au separat creștinismul răsăritean și cel apusean

16 iulie 1054: Marea Schismă. Data de 16 iulie 1054 este considerată momentul simbolic al Marii Schisme, ruptura care a separat creștinismul răsăritean de cel apusean și a dus la existența distinctă a Bisericii Ortodoxe și a Bisericii Romano-Catolice.

Separarea nu s-a produs însă într-o singură zi și nici nu poate fi explicată printr-o simplă neînțelegere între conducătorii religioși ai vremii.

Ea a fost rezultatul unor tensiuni politice, culturale, liturgice și teologice acumulate de-a lungul mai multor secole.

Ce înseamnă schismă

Cuvântul "schismă" înseamnă separare sau scindare. În sens religios, termenul descrie întreruperea comuniunii canonice și liturgice dintre două Biserici sau comunități creștine, potrivit crestinortodox.ro.

Schisma nu este același lucru cu erezia. Erezia presupune susținerea unei învățături considerate incompatibile cu dogmele unei Biserici, în timp ce schisma se referă, în principal, la ruperea comuniunii și a legăturilor oficiale.

Publicitate

În cazul Marii Schisme, cele două dimensiuni s-au suprapus parțial. Pe lângă disputele privind autoritatea bisericească, între Răsărit și Apus existau și diferențe teologice și liturgice.

Schisma a fost rezultatul unor diferențe doctrinare, rituale și politice existente în creștinismul medieval, precum și al tensiunilor dintre Roma, centrul creștinismului apusean și Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin și principalul centru al creștinismului răsăritean.

Principalele probleme

Printre principalele probleme care au contribuit la schismă se numără:

Primatul papal

Una dintre cele mai importante dispute a fost legată de autoritatea papei. Biserica Romei susținea o autoritate mai largă a papei asupra întregii Biserici, în timp ce creștinismul răsăritean acorda o importanță mai mare conducerii sinodale și colegialității episcopilor.

Filioque

O altă dispută importantă a fost legată de introducerea cuvântului latin „Filioque”, care înseamnă „și de la Fiul”, în Crezul niceo-constantinopolitan.

În Apus era folosită formularea potrivit căreia Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl și de la Fiul”. Biserica Răsăriteană nu a acceptat adăugarea, considerând că textul Crezului nu putea fi modificat fără hotărârea unui Sinod Ecumenic.

Practici liturgice diferite

Existau și diferențe privind practicile liturgice și rituale. Biserica Ortodoxă folosește pâine dospită la Sfânta Liturghie, în timp ce Biserica Romano-Catolică de rit latin folosește pâine nedospită, numită azimă.

Luate separat, aceste practici nu explică ruptura, dar au devenit simboluri ale diferențelor dintre cele două tradiții.

Diferențe politice și culturale

Diviziunile politice, culturale, geografice și lingvistice dintre Apus și Imperiul Bizantin au provocat tensiuni suplimentare. În Apus era folosită în principal limba latină, iar în Răsărit, limba greacă.

Ce s-a întâmplat la 16 iulie 1054

La 16 iulie 1054, cardinalul Humbert, conducătorul delegației trimise de la Roma, a depus pe altarul Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol un document de excomunicare împotriva patriarhului Mihail Cerularie și a altor două persoane.

Patriarhul și Sinodul de la Constantinopol au răspuns ulterior printr-o sentință asemănătoare împotriva cardinalului Humbert și a celorlalți membri ai delegației.

Acest episod a devenit momentul simbolic al Marii Schisme. Sancțiunile îi vizau însă pe cei implicați direct în conflict, nu întreaga Biserică Ortodoxă sau întreaga Biserică Romano-Catolică.

Ruptura s-a adâncit în secolele următoare, iar cele două ramuri ale creștinismului și-au dezvoltat propriile structuri, tradiții și practici.

La 7 decembrie 1965, papa Paul al VI-lea și patriarhul ecumenic Atenagora I au înlăturat din memoria Bisericilor sentințele de excomunicare din 1054.

Gestul nu a însemnat refacerea comuniunii depline, însă a reprezentat un pas important în dialogul și apropierea dintre catolici și ortodocși.