Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Pacienţii Covid, trataţi şi de medici cu alte specializări. Secretar de stat: Nu vor fi repercusiuni dacă respectă protocoalele

Publicat

Pacienţii Covid pot fi trataţi şi de medici care nu sunt infecţionişti sau ATI-şti. Fără să conteze specializarea acestora, şi fără ca ei să răspundă pentru eventuale daune sau prejudicii, atât timp cât respectă protocoalele.

„Au fost situaţii de spitale pluridisciplinare care erau strict covid şi în care toate specialităţile medicale trebuiau să îngrijească pacienţi covid. Inclusiv chirurgi sau urologi sau oftalmologi sau psihiatri.

Medici dermatologi au tratat pacienţi cu Covid. Acum vor avea un cadru care să-i absolve de repercusiuni de tip malpraxis în acea situaţie”, a explicat Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Nu e singura noutate pregătită de Guvern. În curând, testarea cu antigen va fi permisă şi în farmacii.

„În perioada următoare, chiar mâine, avem discuţii la Ministerul Sănătăţii cu reprezentanţii farmaciilor, pentru ca testarea cu antigen să se poată face în farmacii.

E un pas important care merge spre testare în masă, testarea oricui are această nevoie, dorinţă. Ea se va putea face la un preţ scăzut, negocierile sunt în curs”, a spus ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

foto: arhiva alba24

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax