Connect with us
Advertisement

Eveniment

Amendă pentru o sală de nunți din Alba Iulia și o pensiune din Ocoliș, după ce mai multe persoane au ajuns la spital

Publicat

Inspectorii DSP Alba au luat mai multe măsuri ca urmare a neregulilor și neconformităților constatate la o pensiune de pe raza comunei Ocoliș și la o sală de nunți de pe raza municipiului Alba Iulia, după ce în seara de sâmbătă, 2 septembrie 2023, mai multe persoane care participau la două evenimente organizate la locațiile amintite au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară.

În cazul pensiunii din Ocoliș, unde 30 de persoane au participat la o petrecere de cununie, 7 dintre ele acuzând stări de rău și fiind transportate la Spitalul Municipal Turda, s-a aplicat amendă contravențională pe persoană fizică (proprietarul pensiunii) în cuantum de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor și a normelor igienico-sanitare în vigoare.

Amendă pentru o sală de nunți din Alba Iulia și o pensiune din Ocoliș. Ce au arătat analizele de laborator

S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului, ci a fost cumpărată de către organizatori din mai multe județe (mezelurile din Cluj și Bacău, brânzeturile din Harghita) și adusă porționată și ambalată la pensiune.

Testele de laborator prelevate din alimente au detectat prezența stafilococului coagulazo pozitiv.

În ceea ce privește sala de evenimente de pe raza municipiului Alba Iulia, unde 13 persoane participante la o nuntă au acuzat stări de rău și s-au prezentat la UPU Alba Iulia în seara zilei de 2 septembrie 2023, testele de laborator au indicat prezența stafilococului coagulazo pozitiv în toate alimentele servite.

De asemenea, testele de sanitație prelevate de pe suprafețe și de pe mâinile personalului au indicat prezența stafilococului coagulazo pozitiv și a stafilocolului hemolitic.

Măsurile luate de inspectorii DSP Alba

Ca urmare, a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 25.000 de lei pe persoană juridică, pentru nerespectarea măsurilor și a normelor igienico-sanitare în vigoare.

De asemenea, s-a mai aplicat o amendă în valoare de 1600 de lei pe persoană fizică bucătarului de la locație pentru nerespectarea regulilor de igienă individuală pe tot timpul programului de lucru în sectorul alimentar.

În plus, măsura suspendării activității sălii de evenimente se menține, până remedierea neconformităților constatate, ceea ce presupune inclusiv rezultate conforme ale testelor de sanitație.

sursă foto: arhiva alba24.ro, rol ilustrativ.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Nuntasul

    joi, 07.09.2023 at 13:07

    “ Inspectorii DSP au luat masuri ca urmare a….” Ce ar fi daca aceeasi inspectori si-ar exercita preventiv rolul in activitatea de control si nu dupa ce mai multe persoane ajung la urgente? Pare ca cetatenii sunt folositi ca senzori, dupa ce se imbolnavesc reactioneaza si institutiile. Toate institutiile!!

  2. Eu

    joi, 07.09.2023 at 17:16

    bun,bine zis !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement