Procesul intentat Ministerului Finanţelor de către Anghel Bogin - fostul director al DGFP Alba -, pentru anularea actului de repunere în funcţie a actualei directoare de la Finanţe, Maria Iacob continuă, după ce Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul a fost stabilit pentru 14 ianuarie 2011. Anghel Bogin a fost numit, la propunerea PSD, director coordonator al DGFP Alba, în mai 2009, după ieșirea PSD de la guvernare, acesta fiind acceptat și chiar susținut, în aceeași funcţie, de PD-L. În prezent, Bogin este cercetat în libertate de procurorii DNA, sub acuzația de cumpărare de influență, fiind suspectat că a încercat să intervină pe lângă un judecător de la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru obținerea unei sentinţe favorabile în procesul privind schimbarea sa din funcţia de director al DGFP Alba.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe. Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin
oare ne permitem sa platim instituti sa isi faca de cap in leghislatia romaneasca?DNA si judecatoria nu sint institutii care apartin aceluiasi sistem ; ba da dar oameni probabil apartin altor partide,atunci care din astia doi nu isi fac treaba ?;DNA ORI JUSTITIA?
Comentarii (1)