De ce este important ratingul de țară si care este pericolul ca România să fie retrogradată la “junk”. Posibile efecte în economie

De ce este important ratingul de țară si care este pericolul ca România să fie retrogradată la “junk: România este nevoită să ia credite pentru că statul cheltuiește mai mult decât încasează din taxe și impozite.

Diferența, numită deficit bugetar, este acoperită prin împrumuturi. În plus, statul trebuie să refinanțeze datorii mai vechi, ajunse la scadență.

De aceea, ratingul de țară este important: el arată câtă încredere au investitorii că România își poate plăti datoriile la timp.

Cu cât ratingul este mai bun, statul se împrumută mai ieftin. Dacă România ar fi retrogradată la categoria „junk”, adică sub nivelul recomandat investițiilor, împrumuturile ar deveni mai scumpe

Efectul clasificarii “ junk” în economie, de la mediul de afaceri, la populatie

Efectele s-ar putea vedea rapid și în economie: statul ar plăti dobânzi mai mari, băncile s-ar finanța mai greu, iar firmele românești ar putea lua credite cu dobânzi mai mari.

În final, presiunea s-ar putea simți prin investiții mai puține, costuri mai mari și acces mai dificil la finanțare.

De ce este important ratingul de țară si care este pericolul ca România să fie retrogradată la “junk”?

Ratingurile de țară, numite și ratinguri suverane, sunt acordate de instituții autonome specializate, numite agenții de rating de credit (Credit Rating Agencies - CRAs).

Ratingul de țară reprezintă o evaluare prospectivă a capacității și voinței unui stat de a-și onora obligațiile de plată față de creditorii din sectorul privat, integral și la timp. Ratingul de țară măsoară riscul de neplată (default) asociat instrumentelor de datorie emise de un guvern.

Instrumentele de datorie emise de guverne, cunoscute frecvent sub numele de titluri de stat sau titluri de creanță publice, sunt mecanisme financiare prin care un stat se împrumută de la creditori din sectorul privat (persoane fizice ori companii) pentru a-și finanța activitățile și deficitul bugetar, asumându-și obligația de a plăti dobânzile și principalul (suma împrumutată) conform unui calendar stabilit.

România e la un pas de “junk” la ratingul de țară. Intrarea unei țări în categoria de rating de țară speculativă (cunoscută sub numele de “junk”), care reprezintă pragul de sub nivelul BBB- (agențiile de rating S&P/Fitch) sau Baa3 (agenția de rating Moody’s), este determinată de o combinație de factori economici, fiscali, politici și de stabilitate financiară. Principalele elemente care contribuie la retrogradarea unei țări în zona „junk” sunt:

1. Deteriorarea finanțelor publice și a sustenabilității datoriei:

• Dezechilibre fiscale persistente - deficitele bugetare care durează mai mult decât o perioadă de declin economic indică probleme structurale care duc la acumularea datoriei.
• Povara datoriei publice - creșterea raportului între datoria guvernamentală brută și PIB sau venituri bugetare semnalează o capacitate scăzută de a onora obligațiile de plată.
• Accesibilitatea scăzută a datoriei - atunci când plățile de dobânzi încep să ocupe o pondere prea mare din veniturile guvernamentale, riscul de neplată crește semnificativ.

2. Slăbirea performanței economice:

• Perspective slabe de creștere - o istorie de creștere economică redusă sau volatilitate ridicată a PIB-ului real indică dezechilibre macroeconomice și o capacitate limitată de a genera venituri fiscale în viitor.
• Inflația ridicată - perioadele lungi de inflație cu două cifre subminează credibilitatea monedei locale și încrederea în economie.

3. Vulnerabilități externe și financiare:

• Deficite de cont curent mari și persistente - acestea semnalează o lipsă de competitivitate și o dependență excesivă de fluxurile de capital străin, care pot fi volatile.
• Rezerve valutare insuficiente - o acoperire redusă a importurilor prin rezerve valutare face o țară vulnerabilă la șocuri externe.
• Instabilitatea sectorului bancar - problemele sistemice în sectorul financiar, cum ar fi o rată ridicată a creditelor neperformante, pot forța statul să intervină, generând cheltuieli neprevăzute masive.

4. Riscul politic și calitatea guvernanței:

• Instabilitatea politică - protestele susținute, conflictele interne sau schimbările violente de regim afectează direct voința unui guvern de a plăti datoriile, chiar dacă are resursele necesare.
• Slăbirea instituțiilor - corupția ridicată, lipsa statului de drept și o eficacitate scăzută a guvernului reduc capacitatea de implementare a politicilor necesare pentru stabilitatea economică.

5. Factori de context și șocuri externe:

• Istoria neplății (default) - o țară care a avut default-uri în ultimii 5-10 ani este penalizată, ratingul său fiind adesea plafonat la un nivel scăzut pentru a reflecta stigmatul asociat.
• Șocuri exogene severe - dezastrele naturale, crizele financiare globale sau pierderea bruscă a încrederii investitorilor pot accelera intrarea în junk, chiar dacă datele statistice nu reflectă încă întregul impact.
• Efectul de turmă și pro-ciclicitatea - în perioade de recesiune, agențiile de rating tind să fie mai conservatoare și să retrogradeze mai rapid țările pentru a-și proteja reputația.

În cazul României, datele istorice arată că țara a fost retrogradată în categoria junk (BB+) de către S&P și Fitch în timpul crizei financiare din 2008, pe fondul deteriorării perspectivelor economice și fiscale de la acel moment.

În prezent, România se află la ultima treaptă a categoriei investment grade (BBB- / Baa3), dar perspectivele negative menținute de agențiile de rating indică un risc real de revenire în zona junk, dacă nu se vor corecta dezechilibrele existente.

Atunci când ratingul unei țări este retrogradat în categoria „junk” (speculativă), firmele private din acel stat se împrumută mai scump din cauza unui mecanism de transmisie care afectează atât ratingurile lor individuale, cât și stabilitatea sistemului bancar local.

Principalele motive pentru care costurile de împrumut cresc semnificativ sunt următoarele:

• Efectul de „plafon suveran” - agențiile de rating aplică politici care, în general, împiedică o entitate non-suverană (cum este o firmă sau o bancă) să aibă un rating mai bun decât cel al guvernului țării în care activează. Astfel, retrogradarea statului forțează o retrogradare automată a companiilor locale, făcându-le să pară mai riscante în ochii investitorilor internaționali și crescând prima de risc cerută de aceștia.
• Cerințele de capital pentru bănci (Basel) - în cazul unei retrogradări spre zona junk, băncile care dețin obligațiuni guvernamentale sunt obligate, conform reglementărilor internaționale (precum acordurile Basel), să dețină mai mult capital propriu pentru a acoperi riscul. Acest lucru scumpește refinanțarea băncilor, iar costurile suplimentare sunt transferate către firmele private sub forma unor dobânzi mai mari la credite.
• Reducerea ofertei de credit - retrogradările bancare provocate de scăderea ratingului suveran au un efect negativ direct asupra volumului de împrumuturi acordate. Instituțiile financiare expuse riscului suveran tind să reducă drastic oferta de credite și să crească ratele de dobândă pentru a-și proteja solvabilitatea.
  Scăderea lichidității și creșterea primelor de risc - trecerea pragului critic de la „investment grade” la „speculative grade” (junk) este asociată cu o lichiditate mult mai scăzută pe piețele de capital și cu o creștere bruscă a primelor de risc. Această incertitudine îi sperie pe investitori, care vor cere randamente mult mai mari pentru a accepta riscul de a împrumuta entități dintr-o țară „junk”.
  Pierderea accesului la facilități de lichiditate - în anumite regiuni, cum este zona euro, statutul de „investment grade” permite folosirea titlurilor de stat ca garanție (colateral) pentru operațiunile cu banca centrală. Pierderea acestui statut (intrarea în junk) poate bloca accesul băncilor la lichidități ieftine, forțându-le să se împrumute din surse mai scumpe, cost ce se reflectă ulterior în contractele de credit ale firmelor.

În esență, ratingul unei țări funcționează ca un indicator de referință pentru întreaga economie - odată ce ratingul de țară scade sub pragul recomandat pentru investiții, riscul perceput crește „în cascadă” pentru toate entitățile din acea țară, scumpind capitalul necesar funcționării companiilor.

Situația României – câteva date statistice și factori cu impact asupra ratingului de țară, iulie 2026

Din comunicatele Ministerului Finanțelor Publice, respectiv datele Institutului Național de Statistică, este evidentă deteriorarea finanțelor publice și sustenabilitatea datoriei în țara noastră.

Câțiva indicatori în acest sens arată: Deficit bugetar 2025 de 7,9% din PIB (ESA) / 7,65% (cash); Țintă deficit 2026 de 6,2% PIB (cash) / 127,7 mld lei; Deficit ian-apr 2026: 1,17% PIB; România este sub procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene din anul 2020, extinsă până în 2030; PIB T4 2025: -1,8%/-1,9% față de T3 2025; PIB T1 2026: -1,7% (serie brută) / -1,5% (serie ajustată sezonier) față de T1 2025; -0,2% față de T4 2025 — confirmă oficial recesiunea tehnică; Inflație anuală aprilie 2026 de 10,7%; rata de la începutul anului de 3,1%; Datoria publică anul 2024 de 54,8% din PIB; Datoria publică anul 2025 de 59,6% din PIB; Datoria publică martie 2026 de 60,2% din PIB etc.

Acestea sunt doar câteva cifre semnificative cu impact asupra ratingului de țară – agențiile de rating evaluează o combinație de factori cantitativ și calitativi, inclusiv riscul politic și calitatea guvernanței, atunci când acordă ratingul de țară.

Următoarele evaluări ale ratingului de țară din a doua jumătate a anului 2026 vor reflecta nu o „notă” ca un simplu calcul matematic, ci o sinteză complexă a mai multor piloni de risc, combinând date statistice cu analize calitative economice, sociale și politice.

Istoria ratingului de țară al României reflectă o evoluție sinuoasă, marcată în ultimii aproximativ 30 de ani de tranziția de la categoria speculativă („junk”) la cea recomandată investițiilor („investment grade”), cu perioade de volatilitate cauzate de crizele economice globale și politicile fiscale interne.

Ministerul Finanțelor Publice dispune de o secțiune dedicată "Rating de țară" pe mfinante.gov.ro, unde centralizează istoricul rating-urilor acordate de cele trei agenții de rating dominante și în care ultimele date se referă la anul 2025.

Sinteza istoriei ratingului de țară al României, structurată pe principalele trei agenții, este următoarea:

1. Standard & Poor's (S&P). S&P a început evaluarea României în 1997 și a menținut țara în categoria speculativă timp de aproape un deceniu.

• Perioada speculativă (1997–2005): Ratingul a început la BB- în 1997, scăzând până la B- în 1999 (negativ). A urmat o perioadă de recuperare treptată între 2001 și 2003.
• Intrarea în Investment Grade (2005): La 6 septembrie 2005, S&P a ridicat ratingul pentru datoria în valută la BBB-, marcând oficial intrarea în categoria recomandată investițiilor.
• Impactul crizei financiare (2008–2014): În octombrie 2008, S&P a retrogradat România înapoi în categoria „junk” (BB+), unde a rămas timp de peste cinci ani.
• Revenirea și prezentul (2014–2025): În mai 2014, ratingul a revenit la BBB-. De atunci, acesta a fluctuat doar la nivelul perspectivei. În octombrie 2025, aprilie și mai 2026, ratingul a fost confirmat la BBB-/A-3, dar cu o perspectivă negativă.

2. Fitch Ratings. Fitch a urmat o traiectorie similară cu S&P, fiind agenția care a acordat pentru prima dată statutul de „investment grade” României.

• Perioada de început (1998–2004): Ratingul a debutat la B în 1998, atingând un minim de B- în 1999. Recuperarea a început în 2000, urcând la BB până la finele anului 2003.
• Statutul de Investment Grade (2004–2008): La 17 noiembrie 2004, Fitch a ridicat ratingul la BBB-. În 2006, România a atins cel mai înalt nivel istoric la această agenție: BBB (valută) și BBB+ (monedă locală).
• Retrogradarea și stabilitatea (2008–prezent): În noiembrie 2008, ratingul a fost scăzut la BB+. România a revenit la BBB- în iulie 2011. Ultimele evaluări din 2024, 2025 și februarie 2026 confirmă ratingul BBB-/F3, dar mențin o perspectivă negativă și un plafon de țară la BBB+.

Vezi și: Ratingul de țară al României, anunțat de Agenția de Evaluare Financiară Fitch în data 13 februarie. De ce este important

3. Moody’s Investors Service. Moody’s a fost, în general, mai rezervată în modificările de rating, păstrând România în categoria „investment grade” chiar și în perioadele în care alte agenții o retrogradaseră.

• Perioada dificilă (1996–2006): Ratingul a început la Ba3 în 1996, a scăzut la B3 în noiembrie 1998 și a atins un minim pentru datoria în monedă locală la Caa1 în 1999.
• Ascensiunea (2001–2006): Ratingul a urcat succesiv: B2 (2001), B1 (2002), Ba3 (2003) și Ba1 (2005).
• Investment Grade Stabil (2006–prezent): În octombrie 2006, Moody’s a acordat ratingul Baa3, pragul minim de investiții, nivel pe care România l-a menținut neîntrerupt de atunci. Deși ratingul a fost stabil, perspectiva a variat, fiind în prezent (septembrie 2025) negativă, cu un plafon de țară stabilit la A2.

Sinteză istorică:

• Punctul minim: Anul 1999, când toate agențiile plasau România în categorii de risc ridicat (B- / Caa1).
• Punctul maxim pre-criză: Perioada 2006–2008, când România beneficia de ratinguri „investment grade” la toate cele trei mari agenții.
• Statutul actual (după 14 martie 2025 și reconfirmare martie 2026): România se află la ultima treaptă a categoriei investment grade la toate agențiile (BBB- / Baa3), dar sub o presiune considerabilă, indicată de perspectivele negative generalizate.

Principalele entități care acordă ratingurile de țară sunt cele trei mari agenții de talie mondială (The Big Three), care dețin împreună aproximativ 98,8% din cota de piață pentru ratingurile guvernamentale.

Acestea sunt:

• Standard & Poor's (S&P) - considerată adesea cea mai riguroasă sau conservatoare în evaluările suverane.
• Moody’s Investors Service – considerate una dintre cele mai vechi și influente agenții.
• Fitch Ratings - a treia agenție globală, care a crescut constant ca relevanță din anii '90.

Pe lângă cei trei giganți, există agenții mai mici care au început să câștige teren, cum este DBRS Morningstar (fostă DBRS), care ce concurează serios cu „cele trei mari” în segmentul suveran.

Ratingurile sale sunt recunoscute, de exemplu, de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile de refinanțare.

O altă agenție europeană este Scope Ratings, care utilizează o metodologie proprie bazată pe cinci categorii de risc (economic intern, finanțe publice, risc extern, stabilitate financiară și factori ESG).

Există și alte agenții regionale sau cu modele de finanțare diferite, cum sunt agențiile plătite de abonați (Subscriber-paid).

Spre deosebire de agențiile mari (plătite de emitenți), agenții precum Feri EuroRating (Germania) sau Egan-Jones Rating Company (SUA) sunt plătite de investitorii care folosesc datele, ceea ce le oferă o independență diferită și, uneori, o volatilitate mai mare în decizii.

Piața conține și agenții naționale sau noi intrate pe piață, cum sunt Kroll Bond Rating Agency (KBRA), Japan Credit Rating Agency (JCR), HR Ratings de México, precum și noi jucători europeni ca ARC Ratings sau BCRA.

În Uniunea Europeană, activitatea acestor agenții este monitorizată de ESMA (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), care înregistrează și supraveghează direct agențiile de rating de credit din Uniunea Europeană, iar supravegherea sa urmărește să asigure că ratingurile sunt independente, obiective și de înaltă calitate.

Autonomia agențiilor de rating față de guverne este esențială pentru calitatea și credibilitatea evaluărilor suverane, fiind susținută prin modele de business specifice, reglementări stricte și absența părtinirii naționale (a țării unde își au sediul).

De ce este important ratingul de țară si care este pericolul ca România să fie retrogradată la “junk”

Un rating de țară este ca o „notă la purtare” sau un „scor de încredere” pe care o țară le primește de la niște profesori exigenți, numiți agenții de rating.

Această notă este importantă, deoarece:

• Ratingul arată cât de mult o costă pe o țară să se împrumute cu bani - Dacă țara are o notă mare (un rating bun), investitorii au încredere și îi împrumută bani cu o dobânzi mici. Dacă ratingul țării scade, investitorii se tem că nu le vor fi rambursate împrumuturile, așa că vor solicita dobânzi mai mari, ceea ce face ca țara să piardă mulți bani pe care i-ar fi putut folosi pentru alte tipuri de cheltuieli publice (exemplu, pentru școli, spitale etc.).
• Ratingul unei țări dictează așa-numita regulă a „plafonului” - nimeni nu poate fi mai bun decât țara. Există o regulă special conform căreia, nicio companie sau bancă din țara respectivă nu poate avea o notă mai bună decât țara însăși. Deci, dacă nota țării scade, scad automat și notele băncilor, ceea ce înseamnă că accesul la împrumuturi bancare într-un stat national devine mai scump și dificil.
• Investitorii sunt atrași de țările cu ratinguri de țară mari - Țările cu note mari atrag mai mulți investitori străini, care pot contribui la dezvoltarea economică și la crearea de locuri de muncă. Dacă ratingul de țară scade prea mult, investitorii se pot orienta spre alte state și migrează spre economii mai promițătoare.
• Zona „junk” a ratingului de țară poate fi numită grupul celor neascultători - Există un prag foarte periculos al ratingului de țară sub un anumit nivel, la care țara intră în categoria „speculativă” sau “junk”. În acel moment, investitorii instituționali au reguli care îi obligă să nu mai împrumute deloc acea țară.
• Ce urmăresc agențiile de rating - Pentru a determina ratingul, agențiile se uită dacă țara are o „pusculiță” plină (venituri), dacă are prea multe datorii sau dacă oamenii din țară se înțeleg bine sau se ceartă (stabilitate politică). Ei evaluează nu doar dacă țara poate să plătească, ci și dacă vrea să fie corectă, respectiv evaluează capacitatea și voința unui stat de a-și achita datoriile către creditorii privați.

În concluzie, ratingul este important pentru că el decide dacă o țară este privită ca un partener de încredere sau ca unul cu care e periculos să colaborezi.

Cum citim ratingul de țară?

Citirea ratingurilor de țară implică înțelegerea unui sistem de simboluri (litere și cifre) care indică gradul de risc de credit, precum și a unor indicatori suplimentari care semnalează direcția viitoare a acestor calificative.

În primul rând contează scalele de rating (simbolurile) și agențiile folosesc litere pentru a clasifica solvabilitatea, însă notațiile diferă ușor între ele:

Standard & Poor’s (S&P) și Fitch Ratings folosesc litere mari și semne de tipul AAA (cel mai bun), AA+, BBB-.

Moody’s folosește o combinație de litere mari, mici și cifre, de tipul Aaa, Aa1, Baa3.

Ajustările - pentru a oferi mai multă precizie, agențiile adaugă modificatori. S&P și Fitch folosesc plus (+) sau minus (-), în timp ce Moody’s folosește cifrele 1, 2 și 3. De exemplu, un rating de A+ la Fitch este echivalent cu A1 la Moody's.

În înțelegerea ratingului de țară este importantă analiza pragului critic, adică Investment grade versus Speculative grade (Junk).

Cea mai importantă demarcație pe care trebuie să o urmărim este cea dintre categoria recomandată investițiilor și cea speculativă:

• Investment grade (calitate ridicată) - Cuprinde ratingurile de la AAA / Aaa până la BBB- / Baa3. Acestea indică un risc de neplată scăzut. România, de exemplu, se află în prezent la pragul minim al acestei categorii, cu BBB- la S&P/Fitch și Baa3 la Moody's.
• Speculative grade / Junk (risc ridicat) - Începe de la BB+ / Ba1 în jos. Intrarea în această zonă poate duce la vânzări forțate de titluri de stat de către marii investitori și la creșterea costurilor dobânzilor.

Alte aspecte pe care trebuie să le analizăm la ratingul de țară se referă la perspectivă și monitorizare. Ratingul nu este doar o notă statică, ci el este însoțit de indicatori despre viitor:

• Perspectiva indică probabilitatea schimbării ratingului pe termen mediu (de obicei 1-2 ani). Poate fi pozitivă (posibilă creștere), stabilă (probabil neschimbat) sau negativă (posibilă scădere).
• Monitorizarea transmite un semnal de alertă pe termen scurt, indicând o probabilitate ridicată de modificare iminentă a ratingului în urma unor evenimente specifice.

Agențiile acordă ratinguri separate în funcție de moneda în care este emisă datoria. Ratingul în valută (Foreign Currency - FC) reflectă evaluarea capacității de plată pentru datoriile în euro, dolari etc., iar ratingul în monedă locală (Local Currency - LC) denotă evaluarea pentru datoria în moneda țării respective (ex. lei). În mod normal, ratingul LC este egal sau mai mare decât cel FC, deoarece guvernele au o capacitate teoretic mai mare de a plăti în propria monedă.

Agențiile de rating publică și plafonul de țară (Sovereign Ceiling), care un plafon maximal stabilit pentru toate entitățile (bănci, companii) din țara respectivă. Chiar dacă o companie este foarte performantă, ratingul ei este limitat, de obicei, de acest plafon. De exemplu, deși ratingul suveran al României este BBB-, agenții precum Fitch sau Moody's pot stabili un plafon de țară mai ridicat (BBB+ sau A2), oferind spațiu de manevră celor mai bune companii locale.

Este esențial să observați dacă agențiile au opinii diferite pentru aceeași țară. Un split rating (de exemplu, o agenție pune țara în „Investment Grade” și alta în „Junk”) creează incertitudine și poate speria investitorii.

Aceste diferențe apar adesea din cauza utilizării unor metodologii diferite sau a ponderii variate acordate factorilor politici față de cei economici.â

Ce contează în acordarea ratingului de țară?

Ratingul de țară se bazează pe o combinație complexă de indicatori cantitativi (modele statistice) și evaluări calitative (analiza experților), care urmăresc să determine atât capacitatea, cât și voința unui stat de a-și achita datoriile.

Următoarele criterii și piloni fundamentali de analiză sunt utilizate de marile agenții de rating:

1. Riscul economic intern (performanța macroeconomică) - această categorie evaluează bogăția și sustenabilitatea creșterii economiei naționale.

• PIB per capita - reflectă nivelul de prosperitate, productivitatea și baza de impozitare pe care se poate baza guvernul.
• Creșterea PIB real și volatilitatea acestuia - o creștere susținută indică abilitatea de a genera venituri fiscale, în timp ce volatilitatea ridicată semnalează dezechilibre.
• Inflația - perioadele lungi de inflație ridicată subminează credibilitatea monedei și încrederea în afaceri.
• Piața muncii - indicatori precum rata șomajului și dinamica populației în vârstă de muncă influențează potențialul de creștere pe termen lung.

2. Riscul finanțelor publice (fiscalitate și datorie) – această categorie se concentrează pe soliditatea bilanțului guvernamental și sustenabilitatea datoriei.

• Nivelul datoriei publice brute (ca % din PIB și din venituri) - măsoară gradul de îndatorare raportat la capacitatea de a mobiliza resurse pentru rambursare.
• Accesibilitatea datoriei - ponderea plăților de dobânzi în veniturile bugetare arată cât de împovărătoare este datoria actuală.
• Balanța bugetară primară - excedentele sau deficitele primare indică dacă statul își poate finanța cheltuielile din resurse proprii fără a depinde excesiv de împrumuturi noi.

3. Riscul economic extern - această categorie evaluează reziliența țării la șocuri externe și sustenabilitatea poziției sale internaționale.

• Balanța de cont curent - deficitele mari și persistente semnalează o lipsă de competitivitate și o dependență de capitalul străin.
• Rezervele valutare – sunt importante mai ales pentru economiile emergente (inclusiv țara noastră), acestea oferă un tampon de lichiditate pentru serviciul datoriei externe.
• Poziția investițională internațională netă - reflectă stocul de active și pasive externe ale unei țări.

4. Riscul de stabilitate financiară - această categorie analizează sănătatea sectorului bancar și dezechilibrele financiare care pot pune presiune pe guvern.

• Creditele neperformante și capitalizarea băncilor - slăbiciunile sistemului bancar pot forța intervenții guvernamentale costisitoare.
• Dinamica creditului privat - o creștere excesivă a creditării poate semnala formarea unor bule speculative.

5. Guvernanță și factori politici (voința de plată) - spre deosebire de corporații, statele nu sunt supuse legilor falimentului, deci decizia de a plăti datoriile publice este una politică.

• Indicatorii de guvernanță ai Băncii Mondiale - rule of law (statul de drept), controlul corupției, eficacitatea guvernului și calitatea reglementării.
• Stabilitatea politică - riscul de conflicte interne, tulburări sociale sau schimbări imprevizibile de regim care pot afecta predictibilitatea politicilor economice.

6. Factorii ESG (Mediu, Social, Guvernanță) – anumite agenții de rating acordă o pondere semnificativă acestor riscuri structurale pe termen lung.

Riscurile de mediu - expunerea la dezastre naturale și costurile tranziției către o economie fără emisii de carbon.
Riscurile sociale - inegalitatea veniturilor și coeziunea socială, care pot genera instabilitate politică.

Majoritatea agențiilor de rating utilizează un model cantitativ pentru a obține un rating indicativ, care este apoi ajustat (în general cu ±3 trepte) printr-un scorecard calitativ, pentru a include elemente ce nu pot fi surprinse doar prin cifre, cum ar fi credibilitatea politicilor economice.

Ratingul de țară are un impact fundamental, resimțit prin mai multe canale.

Acestea se referă la:

• Costurile de împrumut și refinanțare. Ratingul influențează direct costurile de finanțare ale guvernelor. O evaluare ridicată permite accesul la capital la rate ale dobânzii mai mici, în timp ce o retrogradare, în special la pragul dintre categoria recomandată investițiilor (investment grade) și cea speculativă (junk), crește semnificativ cheltuielile cu dobânzile și refinanțarea datoriei publice.
• Plafonul suveran. Nivelul ratingului unei țări acționează ca un prag maximal pentru entitățile private din acea jurisdicție; astfel, ratingurile băncilor și ale companiilor sunt puternic influențate de ratingul suveran. O scădere a ratingului de țară poate antrena retrogradarea automată a instituțiilor financiare locale, reducând capacitatea acestora de a acorda credite economiei reale.
• Atragerea investițiilor și volatilitatea. Statele cu ratinguri superioare pot atrage mai multe investiții străine directe. De asemenea, ratingul afectează volatilitatea piețelor de acțiuni și obligațiuni, iar incertitudinea cauzată de opinii divergente între agenții poate speria investitorii.
• Reglementări bancare și cerințe de capital. Multe cadre de reglementare, precum acordurile Basel, obligă băncile să dețină active cu rating „investment grade”. Dacă ratingul unei țări scade sub acest prag, băncile pot fi obligate să vândă acele titluri de stat sau să dețină mai mult capital propriu, ceea ce scumpește creditarea în întreaga economie.
• Accesul la lichiditate de la bănci centrale. Ratingurile determină dacă titlurile de stat ale unei țări pot fi folosite drept colateral (garanție) în operațiunile băncilor centrale (cum este Banca Centrală Europeană) sau dacă sunt eligibile pentru programele de cumpărare de active.
• Efectul de precursor pentru piața privată. Pentru agențiile de rating, evaluarea unui guvern este un precursor esențial, înainte de a acorda ratinguri companiilor din acea țară, facilitând astfel extinderea pieței financiare locale.

În sinteză, ratingul de țară este pilonul central al reputației financiare a unui stat, dictând nu doar cât de mult plătește guvernul pentru datoriile sale, ci și cât de accesibil este creditul pentru întreaga economie reală.

Combinația de factori economici, sociali și politici ai unui stat și care determină ratingul de țară dictează nu doar costul la care se împrumută guvernul, ci stabilește și un plafon suveran care limitează ratingurile băncilor și companiilor private dintr-o țară.

Pentru a îmbunătăți ratingul de țară, un stat trebuie să acționeze asupra pilonilor fundamentali de risc utilizați de agențiile de rating (economic, fiscal, extern, financiar, mediu, social, guvernanță, politic), demonstrând atât capacitatea, cât și voința de a-și onora datoriile.

Un stat își îmbunătățește ratingul atunci când demonstrează un istoric solid de plată și o disciplină fiscală care convinge agențiile de rating că politicile economice sunt orientate spre stabilitate și creștere pe termen lung.

Analiză de: Profesor universitar dr. Adela Socol – contributor Alba24