Connect with us

Economie

Ratingul de țară al României, anunțat de Agenția de Evaluare Financiară Fitch în data 13 februarie. De ce este important

Publicat

Agenția de Evaluare Financiară Fitch va publica în data 13 februarie decizia privind ratingul de țară al României. De acest indicator depinde inclusiv nivelul dobânzilor la care se împrumută guvernul pe piețele externe.

Ministrul de finanțe, Alexandru Nazare, a transmis că autoritățile mizează nu doar pe menținerea ratingului actual, ci și pe îmbunătățirea performanțelor și a calificativului de țară în perioada următoare.

Reprezentanții Agenției Fitch s-au întâlnit la guvern cu premierul Ilie Bolojan și cu ministrul finanțelor, discuții în care autoritățile române au prezentat măsurile care au permis corecția deficitului bugetar sub ținta asumată față de Comisia Europeană.

Potrivit ministrului finanțelor, reducerea deficitului a fost realizată în paralel cu un nivelul record al investițiilor publice.

Ratingul de țară al României: de ce este important

Agenția de Evaluare Financiară Fitch, cunoscută internațional ca Fitch Ratings, este una dintre cele trei mari agenții globale de rating de credit, alături de Moody’s și Standard & Poor’s (S&P).

Rolul ei este să evalueze capacitatea statelor, companiilor și instituțiilor financiare de a-și plăti datoriile.

Fitch acordă ratinguri de credit, adică note care indică riscul ca un debitor să nu-și onoreze obligațiile financiare.

Aceste ratinguri influențează costurile de împrumut ale statelor și firmelor, deciziile investitorilor, percepția piețelor financiare asupra stabilității economice.

Ratingurile Fitch sunt exprimate printr-o scară standardizată, de la AAA (cel mai sigur nivel, risc minim), până la D (incapacitate de plată).

Ratingurile de la BBB- în sus sunt considerate investment grade (recomandate pentru investiții), iar cele sub acest nivel sunt considerate speculative sau junk.

În cazul statelor, Fitch analizează stabilitatea politică și instituțională, nivelul datoriei publice, creșterea economică, politica fiscală și monetară și capacitatea de a face față șocurilor externe.

Deciziile Fitch pot avea impact imediat asupra piețelor:

  • o retrogradare a ratingului poate duce la creșterea dobânzilor la care un stat se împrumută;
  • o îmbunătățire de rating crește încrederea investitorilor.

De exemplu, ratingurile acordate României de Fitch sunt atent urmărite de Guvern, BNR și investitori, pentru că influențează costul finanțării externe.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.