Eveniment
Deschiderea sezonului turistic la Rimetea. Comuna și-a prezentat oferta pentru 2025: Tradiții, ospitalitate și peisaje uimitoare

Deschiderea sezonului turistic la Rimetea: localitatea a găzduit duminică un eveniment deosebit, care a adus în prim-plan frumusețea, tradițiile și spiritul autentic al zonei. Susținut de numeroși parteneri locali, organizații și voluntari, evenimentul a reunit sute de vizitatori dornici să descopere experiența Rimetea într-o formă concentrată, dar vibrantă.
Recunoscută recent ca Destinația Anului 2024 (FIJET) și câștigătoare a categoriei „Sate de Poveste” în 2025, Gala Destinația Anului, Rimetea a declarat deschis sezonul turistic 2025.
Comuna a demonstrat o nouă energie prin înființarea Asociației de Management al Destinației Turistice Rimetea.
Comunitatea antreprenorială din Rimetea face un pas istoric, 26 de afaceri locale din turism și-au unit forțele spre un turism organizat și sustenabil.

Participanții au avut ocazia să exploreze atracțiile și programele anuale ale localității, să întâlnească antreprenori locali și să rezerve cazare sau să achiziționeze produse artizanale direct de la sursă.
Atmosfera a fost completată de demonstrații susținute de Salvamont, testări de e-biciclete și bărci gonflabile, dar și sesiuni de tir cu arcul pentru cei pasionați de aventură.
Cultura și tradițiile locale au fost puse în valoare prin diferite activități, de la o expoziție foto, la ateliere de pictură pe lemn conduse de maeștrii Ferenc Király și Ilona Both, demonstrații de cusut tradițional, producție de săpun artizanal, precum și prin prezentări de port popular și spectacole de muzică și dans oferite de trupele Katlan și Edina Jazz.
Gastronomia autentică nu a lipsit din program: vizitatorii s-au delectat cu preparate locale precum gulașul tradițional, friptura de Turda sau celebrul cozonac Somodi.
Tururile ghidate în limbile română și maghiară, vânătoarea de comori, vizitarea Bisericii Unitariene și a celei mai vechi case țărănești din zonă au completat programul de explorare al satului, oferind participanților o privire autentică asupra istoriei și patrimoniului local.
Pentru cei mici, organizatorii au pregătit jocuri din lemn și activități creative, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității, deschisă tuturor vârstelor.
Evenimentul de la Rimetea a demonstrat încă o dată de ce această localitate rămâne una dintre cele mai iubite destinații turistice din România, îmbinând perfect tradiția cu aventura și ospitalitatea autentică.
Deschiderea sezonului turistic la Rimetea: Expoziție dedicată satului
Doi fotografi pasionați de peisajele din județul Alba și-au expus creațiile dedicate satului Rimetea, cu prilejul deschiderii sezonului turistic în această localitate.
Este vorba despre o expoziției foto realizată de Levi Bagy din Luduși și Haracsek Zoltan Lehel din Aiud.
”Împreună am avut 35 de fotografii, toate reprezentând localitatea Rimetea si zonele din împrejurimile acesteia ( Piatra Secuiului, Cetatea Colțești, Ardașcheia, etc). Fotografiile expuse au fost realizate marea majoritate în intervalul 2023 -2025, în toate anotimpurile.
Eu sunt din localitatea Luduș (Mureș), am 51 de ani, si sunt inginer de meserie, iar ca pasiune am fotografia, mai ales cea de peisaj, pasiune care m-a purtat prin multe locuri frumoase din țară, iar județul Alba este una din zonele preferate pentru fotografiat: Zona Rimetea, Sălciua-Dumești, Transapuseana, Rîmeț” a spus Levi Bagy.
Fotograful din Aiud, Haracsek Zoltan Lehel, este și el pasionat de fotografia de peisaj, iar cei doi ies împreuna de multe ori în aceste zone, pentru a captura frumusețile zonelor turistice din Alba.
Expoziția lor a fost admirată de participanți și de reprezentanți ai administrației județene și locale.
Foto: Rimetea – Levi Bagy Photgraphy
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News