Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: INCENDIU pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu, în zona Cunța. Remorca unui autocamion s-a făcut scrum

Publicat

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4:15, pe Autostrada A1 Sebeș – Sibiu, în zona Cunța.

Remorca unui autocamion, încărcată cu mase plastice și carton, s-a făcut scrum. 

Potrivit ISU Alba, Garda de Intervenție Sebes a fost solicitată în această dimineață, ora 4:15, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la remorca unui autocamion, pe A1 – zona Cunța.

Autocamionul transporta carton și mase plastice, incendiul fiind lichidat fără alte probleme.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.

UPDATE: Potrivit ISU Sibiu, în jurul orei 4.00, ca urmare a producerii unui incendiu la un autocamion oprit într-o parcare, ISU Sibiu a intervenit pe autostrada A1, km 292, Sebeș – Sibiu, în apropiere de intrarea din localitatea Cunța, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin, au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Alba.

Nu au fost persoane care să necesite asistență medicală. La sosirea forțelor, capul tractor era îndepărtat de remorca ansamblului. De asemenea, au fost îndepărtate și celelalte autovehicule din parcare.

Incendiul a fost lichidat fără probleme. Remorca autocamionului a ars în totalitate, împreună cu încărcătura sa. Acesta transporta materiale de hârtie și materiale plastice.

Incendiul a pornit cel mai probabil de la o roată din spatele remorcii, cauza probabilă fiind stabilită ca fiind producerea unui efect termic.

sursă imagini: ISU Alba și ISU Sibiu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax