Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Medicamentele şi analizele gratuite, dar care au fost plătite de pacienţi în spitale ar putea fi trecute pe fişa de externare, pentru a fi decontate

Publicat

Spitalele ar putea fi obligate să treacă, în fişa de externare, medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile plătite de pacient, astfel încât acesta să-şi recupereze mai uşor banii. Ideea s-a concretizat într-un proiect care a ajuns în atenţia ministrului Sănătăţii şi a preşedintelui CNAS.

Potrivit Legii 157/2008, pacienţii care şi-au plătit medicamentele sau investigaţiile paraclinice în timpul internării în spital beneficiază, în baza unei dovezi, chitanţe sau facturi, de rambursarea cheltuielilor făcute în această perioadă.

Promotorul acestei legi, Sorin Paveliu, fost membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a prezentat acum o scrisoare deschisă către ministerul sănătății și CNAS prin care propune o soluţie pentru ca pacientul să recupereze mai repede sumele cheltuite, în condiţiile în care, în opinia lui, cadrul legislativ actual nu elimină „bariera birocratică”.

„Pentru că pacienţii trebuie să treacă de bariera birocratică a solicitării în scris şefului de secţie şi managerului aprobarea rambursării, propun instituirea obligaţiei spitalului de a înscrie în scrisoarea medicală întocmită la externare a tuturor medicamentelor, materialelor sanitare şi investigaţiilor la care pacienţii aveau dreptul gratuit şi au fost nevoiţi să le achiziţioneze personal”, se arată în scrisoarea deschisă către autorităţi.

Potrivit propunerii lui Paveliu, decontarea acestor cheltuieli se va face la nivelul preţului plătit de spital la ultima achiziţie a respectivelor medicamente sau materiale, iar în cazul investigaţiilor, la preţul de decontare practicat de CNAS în ambulator pentru acestea.

Sorin Paveliu propune ca sumele astfel evidenţiate să devină creanţe ale spitalului ca să fie înregistrate ca atare în contabilitatea proprie, în cazul în care nu sunt decontate la externare.

În plus, termenul maxim de plată este de 30 de zile, după care se vor aplica majorările percepute de stat pentru neplata la timp a contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate de către asigurat, o altă sugestie a inițiatorului.

 sursa: realitatea

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax