Connect with us
Advertisement

Eveniment

Tânăr rănit grav după o ”cascadorie” cu mașina, lângă Zlatna. Șoferul autoturismului era băut

politie

Publicat

Un tânăr de 22 de ani a fost rănit grav într-un incident petrecut sâmbătă seara la Pirita, lângă Zlatna. S-a urcat pe un autoturism și, în mers, acesta a căzut și s-a lovit în zona capului. Șoferul era băut.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, în Pirita, localitate ce aparține de orașul Zlatna, un tânăr de 22 de ani, din Zlatna, a fost grav rănit în urma unui accident.

Din primele cercetări rezultă că acesta s-ar fi urcat pe portbagajul unui autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani, din Zlatna. După aproximativ 15-20 de metri, tânărul a căzut pe carosabil și a suferit leziuni în zona capului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Potrivit unor surse, șoferul autoturismului (BMW) ar fi ieșit dintr-o curte pe drumul comunal și nu ar fi știut că tânărul se urcase pe portbagajul mașinii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement