Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Baroul Alba și Baroul Chișinău au semnat un acord de colaborare. Demersuri pentru îmbunătățirea relațiilor dintre avocați

Publicat

Sâmbătă, Baroul Alba și Baroul Chișinău au semnat un acord  prin care se dorește îmbunătățirea colaborării între avocații din cele două zone. Acest acord are rolul de a ajuta reciproc avocații din cele două țări. Actul a fost semnat de Ioan Rus, decanul Baroului de avocaţi Alba şi Gheorghe Avornic, reprezentantul organizaţiei similare din Chişinău.

Prin acest acord se va intermedia schimbul de informații privind organizarea avocaturii în Republica Moldova și în România, fiind util pentru a descoperi mijloacele perfecționării din punct de vedere profesional.

„Este primul protocol de acest fel care se încheie în România. S-a pornit de la un memorandum, de la Asociaţia Barourilor din România si din Republica Moldova. Ne bucurăm de oaspeți dragi, din Chișinău, este vorba de o delegație de colegi avocați. Noi mizăm pe o legătură mai strânsă între avocații din Alba și cei din Chișinău”, a declarat Ioan Rus, decanul Baroului Alba.

La rândul său, decanul Baroului din Chișinău, Gheorghe Avornic consideră acest protocol de colaborare ca fiind util ambelor părți, iar, dacă ar fi să aibă loc un schimb de experiență din punct de vedere al legislației, susţine că Republica Moldova ar avea mai multe de luat din legislația din țara noastră. „Cred că nu este deloc întâmplător faptul că primul acord de colaborare între barouri are loc la Alba Iulia. Sper ca acest protocol să aibă efecte pe viitor. Primul acord este semnat între Baroul avocaților din Chișinău și Baroul Alba Iulia. Nu aș vrea ca acest acord să rămână doar pe hârtie, vrem să devină o realitate. Aș vrea ca această colaborare să fie multilaterală, nu doar pe plan profesional, adică pe plan profesional în primul rând, dar să nu uităm că și noi suntem oameni. Noi trebuie să dăm exemplu pentru toate celelalte barouri. Eu cred că noi avem mult mai multe de luat din România, decât dumneavoastră de la noi. Noi am prelua sistemul de pensionare a avocaților”, a declarat Gheorghe Avornic, decanul Baroului Chișinău.

În urma acestui acord, părțile vor dezvolta și vor extinde cooperarea în domeniul asistenței juridice exercitate prin avocați prin promovarea schimbului reciproc de experiență pe teme de interes comune.

Un alt articol al colaborării permite fiecărei părți o mai bună cunoaștere a organizării și exercitării profesiei de avocat. Practic, acestea vor cunoaște legislația celeilalte țări în domeniul avocaturii și organizării juridice, vor cunoaște formele de organizare a activității avocaților, dar și formele asistenței juridice prin avocați.

Acest protocol intră în vigoare de la momentul semnării şi este valabil pentru o perioadă inițială de 4 ani, existând posibilitatea de a fi prelungit cu încă doi ani, dacă nici una din părți nu va notifica celeilalte inițiativa sa privind încetarea valabilității acordului.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax