Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Din toamnă: Program de internship pentru studenţi şi masteranzi la Camera Deputaţilor. Tinerii vor putea lucra cu parlamentarii la comisii

deputati

Publicat

Din toamnă, 50 de masteranzi şi studenţi vor avea posibilitatea de a lucra la Camera Deputaţilor. Este vorba despre un program de internship prin care tineri vor colabora cu parlamentarii la comisii şi la cabinetele aleşilor. Potrivit preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, se urmăreşte ca instituţia să devină mai credibilă în ochii cetăţenilor.

“Camera Deputaţilor demarează programul de internship. Proiectul este aprobat, sper că din toamnă 50 de tineri marteranzi sau studenţi la facultăţile din Bucureşti sau la facultăţile din România să vină să interacţioneze cu Parlamentul, să vadă ce se întâmplă aici, cu bune şi cu rele, să accepte această instituţie, să ne spună ce trebuie modificat şi care este percepţia. Aducem nişte oameni cu o gândire inovativă, modernă, europeană, care să lucreze în internship, la comisia de specialitate, la cabinetele demnitarilor şi vreau să văd care este reacţia parlamentarilor, a politicienilor, reacţia angajaţilor Camerei Deputaţilor la acest val de oameni noi care doresc să vadă cu ce se ocupă Parlamentul şi cum putem să facem ca această instituţie să fie mai credibilă în ochii cetăţenilor şi în activitatea pe care o are”, a precizat Zgonea.

El a mai spus că există şi un proiect de parteneriat pe termen lung cu Academia Română pentru o carte de istorie a parlamentarismului şi pentru a face legi mai bune.

”Am avut o discuţie cu conducerea Academiei şi cu preşedintele acesteia şi cred că e momentul ca noi, parlamentarii, să înţelegem că avem nevoie de experienţa şi cunoştinţele Academiei în diferite domeni,i dacă vrem să facem legi mai bune, predictibile. Proiectul este axat pe trei piloni: o istorie a parlamentarismului. România are nevoie de istoria parlamentarismului. Acum câteva săptămâni Senatul României a celebrat 150 de ani de la prima sa sesiune ordinară, peste câţiva ani celebrăm 100 de ani de la independenţă şi cred că o carte făcută de către membrii Academiei despre istoria parlamentarismului în România este extrem de importantă pentru a arăta stabilitatea democraţiei pe care noi am implementat-o acum 25 de ani în România”, a explicat Zgonea.

Preşedintele Camerei a mai arătat că un alt proiect, făcut împreună cu Ministerul Educaţiei, se referă la o expoziţie de fotografii privind Holocaustul cu care se va merge ”din liceu în liceu”, în special în Transilvania şi Republica Moldova.

”Un alt proiect este împreună cu Ministerul Educaţiei şi este legat de un moment mai neplăcut al istoriei noastre, Holocaustul, pe care vreau să-l demarăm în toamnă. O expoziţie de fotografii care să meargă din liceu în liceu, în special în oraşele în care au fost persoane deportate de pe teritoriul României – Transilvania şi Republica Moldova”, a spus Zgonea.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax