Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Primăria Ciugud, nominalizată pentru Premiile de Excelenţă ale ziarului internațional „Interview Francophone”

Publicat

Primăria comunei Ciugud a fost nominalizată pentru Premiile de Excelenţă ale ziarului internațional „Interview Francophone”, ca recunoştinţă a atitudinii voluntare de a sprijini acțiunile locuitorilor şi investitorilor, în contextul dezvoltării durabile. Prin acordarea acestor distincții, ziarul şi-a propus promovarea şi încununarea la nivel internațional a eforturilor pe care administraţia publică locală le depune în activitatea curentă, care, conform publicaţiei, „deja a dat roade, mai ales prin crearea unei culturi a dezvoltării durabile, unde locuitorii sunt încurajați să inoveze pentru interesul comun al regiunii”. 

Evenimentul se va desfășura în cadrul Conferinței internaționale despre Cultura Europeană ca şi Cultură a inovației, cu o primă ediție dedicată culturii franceze şi francofone, care va avea loc în data de 11 iulie la Institutul Cultural Francez din București, în prezența Ambasadorului Franței la București, Excelenţa Sa domnul Francois Saint-Paul.

Satele, orașele și regiunile României pot deveni exemple de modele de dezvoltare grație strategiilor de inovație compatibile cu interesele economice, sociale şi de mediu ale comunităților respective. În acest fel, este onorată atitudinea şi eforturile anumitor primari români care încurajează de manieră voluntară şi pozitivă inițiativele locuitorilor, dar si ale turiștilor sau investitorilor de a inova în materie de servicii (acțiuni economice, dar si culturale, de patrimoniu, sportive, educative) şi de strategii parteneriale care favorizează producătorii locali sau de proximitate europeană pentru a reduce amprenta ecologică.

„Pentru noi este o onoare să ne numărăm printre nominalizați şi să avem posibilitatea să împărtășim din modelele de bună practică însușite de-a lungul anilor. Este normal ca pentru a da înapoi comunităţii, să şi primeşti în schimb sprijin şi înţelegere din partea oamenilor. Suntem aici în slujba cetăţeanului şi ne-am făcut din asta un obiectiv clar stabilit, pe care să putem pune bazele unei dezvoltări durabile solide. Deşi eforturile noastre de zi cu zi se reflectă evident în calitatea serviciilor furnizate către cetăţean şi persoanele direct afectate, suntem mândri de recunoaşterea internaţională acordată şi că suntem pe drumul cel bun către o comunitate cu adevărat europeană”, declară primarul Gheorghe Damian, care va reprezenta Comuna la eveniment.

Conferința este organizată de jurnalul internațional „Interview Francophone”, în parteneriat cu Institutul de evaluare participativă a Valorii Teritoriale şi reuneşte studenţi, cadre universitare, decidenţi politici şi oameni de afaceri, promotori ai inovării, diplomaţi şi finanţatori în proiecte de inovaţie, în scopul de a promova rolul instrumentelor de sprijin pentru munca în parteneriat în dezvoltarea unei generaţii responsabile de antreprenori, actorii secolului al XXI-lea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax