Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Scutire de impozit pentru cei din cercetare-dezvoltare şi inovare. Cine sunt beneficiarii și care sunt condițiile

Publicat

cercetare calculator act document analiza Salariații care lucrează în domeniul cercetare-dezvoltare și inovare, în baza unui contract individual de muncă, sunt scutiți de impozit pe salariu, potrivit unui document intrat recent în vigoare.

În Monitorul Oficial nr. 717/2015, din 5 septembrie, a fost publicată o nouă reglementare privind scutirea de impozit pe salariu pentru cei care lucrează în domeniu, pe bază de proiect, cu contract individual de muncă.

Recentul ordin comun nr. 2326/2.855/2017 semnat de ministrul finanţelor şi ministrul cercetării şi dezvoltării a fost publicat în Monitorul oficial nr. 717/2017, în vigoare din 5 septembrie. Este înlocuită, astfel, cu dispoziţii modificate, reglementarea anterioară care nu este mai veche de anul trecut, dar care avea ca emitenţi Ministerul educaţiei, Ministerul economiei şi comerţului, MFP, Ministerul muncii, precum şi Ministerul Agriculturii.

Beneficiari

Sunt scutite de impozit veniturile din salarii şi asimilate salariilor, astfel cum sunt definite prin art. 76 alin. (1) – (3) din Codul fiscal, dacă persoanele în cauză desfăşoară activitate de cercetare-dezvoltare şi inovare în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu, a unui statut special prevăzut de lege sau act de detaşare încheiat cu/la o unitate/instituţie de drept public sau de drept privat cuprinsă în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare şi de inovare.

Sunt aplicabile, aici, reglementările date prin Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţii pentru scutire

Ordinul face trimitere la Codul fiscal care, prin art.60 punctul 3 prevede următoarele condiţii:

  • scutirea se acordă pentru toate persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare şi inovare, astfel cum este definit în Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu indicatori de rezultat definiţi;
  • scutirea se acordă în limita cheltuielilor cu personalul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare şi inovare, evidenţiate distinct în bugetul proiectului;
  • statul de plată aferent veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, obţinute de fiecare angajat din activităţile desfăşurate în proiectul de cercetare-dezvoltare şi inovare, se întocmeşte separat pentru fiecare proiect.

Ordinul semnalat mai precizează:

  • Indicatorii de rezultat, definiţi în proiect, se referă la rezultatele cuantificabile angajate prin proiect.
  • Scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor se acordă lunar, în limita cheltuielilor de personal alocate în bugetul proiectului de cercetare-dezvoltare şi inovare.
  • În cazul în care în bugetul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare şi inovare sunt cuprinse şi sume reprezentând indemnizaţii de concedii de odihnă, veniturile respective sunt scutite de la plata impozitului pe venit.
  • Scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor se acordă chiar şi în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare-dezvoltare şi de inovare.

Răspundere

Acordarea scutirii de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor constituie responsabilitatea angajatorului/plătitorului de venit sau revine persoanei fizice, în cazul contribuabililor care îşi desfăşoară activitatea în România şi care obţin venituri sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate.

În cazul persoanelor fizice detaşate care desfăşoară activitate de cercetare-dezvoltare şi inovare în România, sarcina îndeplinirii condiţiilor pentru scutire, ca derulând activitate de cercetare-dezvoltare şi inovare, revine plătitorului de venituri.

sursa: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax