Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Acţiuni pentru combaterea fenomenului infracţional: Poliţiştii au aplicat, într-o singură zi, amenzi de 70.000 de lei

Publicat

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba au continuat activităţile pe linia prevenirii, descurajării şi combaterii fenomenului infracţional şi menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică, organizând şi desfăşurând acţiuni cu efective mărite, în tot judeţul Alba.

În acest sens, sâmbătă, oamenii legii au controlat 115 societăţi comerciale şi 32 de obiective asigurate cu pază şi au aplicat sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 69.567 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 7.756 lei şi au fost constatate 31 de infracţiuni, din care 20 de natură economico-financiară, patru la regimul circulaţiei rutiere şi 7 infracţiuni judiciare. În cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţişti au fost reţinute 14 permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Nu au scăpat nepedepsiţi nici cei care efectuează schimb valutar la colţul străzii. Spre exemplu, sâmbătă, poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud au depistat pe strada Iuliu Maniu din Aiud doi bărbaţi din oraş care ofereau spre vânzare euro, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege.
Sumele au fost confiscate, iar cei doi au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii 12/1990.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în scopul asigurării unui climat de siguranţă civică, prevenirii fenomenului infracţional, combaterii evaziunii fiscale şi creşterii siguranţei cetăţenilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax