Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Arheologii vor prezenta calendarul cercetărilor efectuate în zona Parcului Custozza

Publicat

Primarul Mircea Hava a anunţat în conferinţă de presă că, marţi, conducerea Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia urma să formeze calendarul cercetărilor arheologice realizate în interiorul Cetăţii, respectiv în zona Parcului Custozza.

Mircea Hava a precizat că, după finalizarea acestui calendar, administraţia locală împreună cu arheologii care supraveghează săpăturile se vor întâlni pentru a veni cu propuneri în legătură cu paşii care trebuie urmaţi. Directorul Muzeului Unirii, Gabriel Rustoiu, a explicat că deocamdată este prematur să se exprime în legătură cu ceea ce s-a descoperit şi că urmează să fie efectuate cercetări, în continuare.

„Din nefericire, vestigiile sunt la suprafaţă, dar din ceea ce am discutat cu arheologii nu s-a descoperit încă nimic preţios. După finalizarea acestui calendar, eu, personal o să adun Ordinul arhitecţilor din Alba şi, împreună cu cetăţenii, vom face o dezbatere pe această temă. Părerea mea este cea a specialiştilor, iar, în cazul în care se va descoperi ceva, ei sunt cei care vor hotărî ce este de făcut”, a spus Mircea Hava.

În realizarea proiectului de reabilitare a Cetăţii s-a ţinut cont de toate studiile elaborate până în prezent

La întâlnirea de marţi de la sediul Primăriei a participat şi arhitectul şef al municipiului Alba Iulia, Hedviga Călin. Întrebată despre studiul-pilot realizat în 2003, adus în discuţie luni, de Asociaţia „Alba Verde”, aceasta a ţinut să precizeze că proiectul, aşa cum este avizat în forma actuală, reprezintă un cumul al tuturor studiilor realizate până în prezent. Hedviga Călin ne-a prezentat două studii-pilot realizate în anul 1999 şi 2003, amblele comandate de către Ministerul Dezvoltării de la acea vreme. „Am ţinut cont de aceste studii-pilot elaborate în decursul timpului, iar ceea ce este de precizat este faptul că şi în proiectul făcut în 1999, prin Programul Millenium, se avea în vedere, pentru reabilitarea şi integrarea Centrului istoric Alba Iulia în traseul cultural-artistic, transformarea Parcului Custozza într-o piaţă urbană cu multiple funcţiuni”, a explicat Hedviga Călin.

În ceea ce priveşte studiul realizat în anul 2003 de către peisagistul bucureştean N. Tripoi şi adus în discuţie de către „Alba Verde”, potrivit datelor prezentate în proiect, tăierea unor arbori era şi atunci o variantă viabilă. „Realizarea iluminatului parcului central, îmbunătăţirea stării vegetaţiei cu plantaţii de noi arbori, pentru că cei existenţi sunt prea prea mari şi prea bătrâni şi trebuie gândită organizarea unui loc susceptibil de a fi folosit pentru un târg sau un concert, cu amenajările aferente unui spaţiu tehnic în acest scop”, se menţionează în studiul făcut de N.Tripoi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

6 Comentarii

6 Comentarii

  1. dan agrisan

    marți, 22.03.2011 at 15:47

    Da, dl. Triboi recomanda imbunatatirea vegetatiei din parcul Custozza si nu distrugerea lui. E o mare diferenta. Recomanda intinerirea vegetatiei prin plantarea de arbori noi (nu arbusti, nu tuya in jardiniere etc.) in locul celor batrani. Adica pe baza unui studiu peisagistic. Locul pentru targ si concert poate fi amenajat in alta parte. exista suficient spatiu in interiorul cetatii (nu ma refer la santuri).

    • decebalus per scorillo

      marți, 22.03.2011 at 18:51

      o mare porcarie…..acum dau inapoi si cauta justificari.Inainte ne faceau prosti, neinformati, manipulati politic…ei erau destepti, curati si apolitici adica minunati.Acum au auzit si ei ca exista si alte opinii desi este o minciuna ca au tinut cont de alte idei.A fost ideea fixa a primarului frizer.RAS SPATII VERZI !!.Domnule primar, mai aveti si alte idei fixe in afara de pavele?Se cistiga bine si din spatii verzi dar pentru asta trebuie sa muncesti…nu sa furi

  2. ank

    marți, 22.03.2011 at 18:37

    adica vrea sa faca piata pentru concerte? atunci se pare ca nu le pasa de cetate.

    • decebalus per scorillo

      marți, 22.03.2011 at 21:01

      nu numai concerte……vor si serbari cu mici si bere…..

  3. Roman Florin

    marți, 22.03.2011 at 22:36

    Felicitari Alba Verde pentru prezentare si solutii. Cred ca dl primar ar trebui sa se comporte ca un primar care isi asuma si alte responsabilitati, decat taierea panglicilor si plimbarile pe santier. Dupa ce i-a sfidat pe specialisti si albaiulieni, in stilul sau caracteristic, acum incearca cu disperare sa arunce responsabilitatea pe umerii acestora. Si atunci ma intreb sincer: mai avem sau nu primar la Alba Iulia?

  4. Ema

    joi, 24.03.2011 at 20:46

    Incredibil!! Fix de un spatiu pentru targuri si concerte duce Alba Iulia lipsa!!! Copiii nostri… sa creasca pe pavele, ca iarba-i scumpa-n ziua de azi si nu ne permitem. Cat despre umbra… umbra o vom plati, fiindca o vom mai gasi numai sub umbrelele teraselor ori ghemuiti la umbra arbustilor dnului Hava. Rushine!!… dar stiu ca nu le e. Vai de noi!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax