ACTUALITATE
Care este destinaţia turistică preferată a românilor, pentru concediile din vara anului 2017
Cele mai populare destinaţii alese de români pentru vacanţa de vară sunt Barcelona, Roma, Lisabona şi Tenerife, arată datele furnizate de către specialiştii motorului de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro. Însă mai mult de un sfert dintre turiştii români consideră planificarea unei vacanţe stresantă.
„Dintre toate căutările efectuate pe site-ul momondo.ro, Barcelona este cea mai dorită destinaţie de vacanţă pentru această vară. Iar când vorbim de tipul de vacanţă, câteva zile petrecute pe plajă sunt în planul a 69% dintre români. Mai mult, printre alte destinaţii cu iz latin căutate pentru această vară se numără Roma, Lisabona şi Tenerife”, a declarat directorul de marketing al momondo România, Mircea Giurcă.
În plus, tot mai mulţi români sunt interesaţi să descopere o destinaţie mai puţin explorată până acum: cel mai sudic oraş din Portugalia, Faro, care are cea mai mare creştere în căutări, de 490%, în 2017.
Potrivit studiului, majoritatea românilor îşi rezervă concediul cu două-trei luni în avans şi că mai mult de jumătate (63%) dintre aceştia pun în mod regulat bani deoparte pentru a-şi putea permite o vacanţă. Prin urmare, planificarea în ultimul moment nu este o tendinţă printre români. “Este surprinzător faptul că pentru 26% dintre aceştia planificarea vacanţei este stresantă”, a menţionat Giurcă.
În aceeaşi măsură, vacanţa de vară a românilor durează în medie nouă zile, o perioadă mult mai scurtă comparativ cu cea a călătorilor din ţările nordice sau din Europa de Vest, de 13-16 zile.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.