Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Cât au câştigat românii la LOTO în primele nouă luni ale acestui an. Doar în septembrie, Loteria a acordat premii de peste 12 milioane de euro

Publicat

loterie

loterie În primele nouă luni ale acestui an, Loteria Română a acordat 4,36 de milioane de premii în valoare totală de peste 108,31 milioane de euro.

În luna septembrie a acestui an, Loteria Română a acordat, la jocurile automatizate pe care le organizează, 485.530 de premii în valoare totală de peste 56,75 milioane de lei (peste 12,85 milioane de euro).

Astfel, la Loto 6/49 s-au înregistrat 90.417 câștiguri, în valoare totală de peste 5,96 milioane de lei (peste 1,35 milioane de euro), iar la Noroc s-au înregistrat 890 de câștiguri, în valoare totală de aproximativ 560.000 de lei (peste 126.700 de euro).

Tot în septembrie, la Joker s-au înregistrat 34.594 de câștiguri, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei (aproximativ 229.000 de euro), iar la Noroc Plus s-au înregistrat 6.306 câștiguri în valoare totală de peste 167.600 de lei (aproximativ 38.000 de euro).

La Loto 5/40, luna septembrie a adus 695 de câștiguri, în valoare totală de peste 273.000 de lei (aproximativ 62.000 de euro), iar la Super Noroc 4.005 câștiguri, în valoare totală de aproximativ 76.000 de lei (peste 17.100 de euro).

Jocul Pronosport a acordat 82 câștiguri, în valoare totală de peste 25.000 de lei (peste 5.700 de euro), iar Prono_S a avut șapte câștigători, cu premii în valoare totală de peste 9.000 de lei (peste 2.000 de euro).

La Videoloterie s-au înregistrat 348.534 de câștiguri, în valoare totală de peste 48,66 milioane de lei (peste 11 milioane de euro).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax