Connect with us
Publicitate

Uncategorized

„De la semeni pentru semeni”: cadouri pentru copiii ocrotiţi în Casa de Tip Familial „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş

Publicat

Copiii ocrotiţi în cadrul Casei de Tip Familial aparţinând Aşezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş au primit zilele trecute cadouri în cadrul unei acţiuni caritabile denumite „De la semeni pentru semeni”.

Cadourile au fost achiziţionate de un grup de angajaţi şi beneficiari ai Centrului de Recuperare Galda de Jos, fiindu-le înmânate copiilor de către preotul Andrei Bitanu, directorul adjunct al centrului – Liviu Giorgiu, psihologul  Anca Junc, asistentul medical Elisabeta Pop şi infirmiera Monica Duca. Micuţii din cadrul casei de tip familial au primit cadouri special pregătite pentru ei constând în hăinuţe şi dulciuri.

„Centrul de Recuperare din Galda se află în subordinea partenerului nostru, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, condusă de către domnul director general Sorin Valerian Chirilă, căruia îi mulţumim pentru întreg sprijinul acordat de-a lungul timpului. Mulţumirile noastre se îndreaptă şi către oamenii de bine care ne-au vizitat în aceste zile şi care, împreună cu colegii şi beneficiarii lor, le-au făcut o bucurie copiilor noştri.”, a spus Ciprian Orga, coordonatorul Aşezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş.

Aşezământul Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia având în prezent trei module: centru educaţional pentru copii, serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, şi o casă de tip familial în care sunt ocrotiţi aproximativ 20 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax