Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

DGASPC Alba: Persoanele cu dizabilităţi pot solicita Cardul European pentru Dizabilitate. Documente necesare

Publicat

card european pentru dizabilitate Cardul European pentru Dizabilitate este documentul care dă dreptul persoanelor cu dizabilităţi la acces gratuit sau subvenționat parțial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, în statele membre ale Uniunii Europene participante la „Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”, implementat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD).

Persoanele care pot beneficia de Cardul European pentru Dizabilitate sunt:

  • Copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate;
  • Persoanele adulte cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate.

Cardul European pentru Dizabilitate se eliberează la cerere, este nominal și netransmisibil și are termen de valabilitate până în anul 2020.

Persoanele îndreptățite, părintele, reprezentantul legal sau tutorele, pot depune o cerere, în scris, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, camera 19, sau electronic la adresa de e-mail: cardeuropeanab@yahoo.com sau dgaspc@protectiasocialaalba.ro.

Cererea pentru eliberarea Cardului European pentru Dizabilitate se poate descărca de pe site-ul DGASPC Alba – www.protectiasocialaalba.ro, secțiunea „Card European pentru Dizabilitate”, iar informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0258 – 818 266, interior: 203.

Cererea va fi însoțită de următoarele documente:

  • o copie după B.I./C.I.;
  • o copie a certificatului de naștere, în cazul minorilor care nu au împlinit 14 ani, precum și o copie B.I./C.I. a reprezentantului legal;
  • o fotografie recentă, color, în format digital – (fotografia poate fi preluată de pe e-mail, de pe un suport electronic al beneficiarului sau va fi făcută, pe loc, cu un telefon mobil sau aparat foto);
  • o copie după certificatul de încadrare în grad de handicap.

De asemenea, se vor menționa, pe cerere, numărul de telefon fix sau mobil și adresa de e-mail.

Utilizatorii Cardului European pentru Dizabilitate vor putea accesa beneficiile negociate la nivel național și european, prezentate pe site-ul web al proiectului: www.dizab.eurocard.gov.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax