Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Informare METEO: Vreme capricioasă în țară, în următoarele două zile. Joi, caniculă și ploi torențiale. Vineri, se răcește considerabil

Publicat

harta meteoAdministrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, caniculă şi disconfort termic valabilă de joi, ora 6.00 până vineri, 12 august, ora 15.00.

UPDATE: Potrivit ANM, pe parcursul zilei de joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul ţării vremea se va răci, în timp ce în sud-est va fi caniculă. Vineri, 12 august, vremea va fi instabilă mai ales în Transilvania, Oltenia şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sud-estul ţării temperatura aerului va scădea accentuat.

Joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul teritoriului vremea va fi instabilă şi se va răci. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 l/mp.

Începând din orele serii şi până în vineri, 12 august, după-amiaza, astfel de fenomene se vor manifesta pe arii extinse în regiunile sud-estice şi estice precum şi în zona de munte, cu precădere în Carpaţii Orientali.

În cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, în după-amiaza zilei de joi, 11 august, vremea va fi caniculară, cu maxime de 35 – 36 de grade şi izolat, 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Vineri, 12 august, vremea va deveni răcoroasă în toată ţara.

sursa: meteoromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax