Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

O descoperire de amploare din Parcul Custozza reînvie un episod politic sângeros, de acum mai bine de 1.800 de ani, în Roma antică

Publicat

Un artefact descoperit de curând de arheologii Muzeului Naţional al Unirii în Parcul Custozza, în clădirea comandamentului (Principia) castrului Legiunii a XIII-a – Gemina aminteşte de un episod politic sângeros, desfăşurat acum mai bine de 1.800 de ani în Roma antică.

Este vorba de o inscripţie în care numele împăratului Geta (Publius Septimius Geta) a fost şters de împăratul Caracalla (Marcus Aurelius Antoninus), fratele său. Cei doi, fiii împăratului Septimius Severus, au fost asociaţi la domnie după moartea tatălui lor, survenită în anul 211 d.Hr. Tot în acel an, Caracalla l-a ucis pe Geta şi porunceşte ca fratele său să fie şters din istorie.

„Iată că nu doar în zilele de azi au existat confruntări politice. Ele au fost şi în antichitate, mai ales în epoca romană, unde ele se terminau adesea prin eliminarea fizică a adversarului. De precizat că răzbunarea îl urmărea pe cel învins şi dincolo de moarte. Din acest motiv, o sentinţă mult mai dură în ochii romanilor era ştergerea numelui celui învins din istorie (damnatio memoriae). În acest caz, numele lui era şters de pe toate inscripţiile, iar statuile care-l înfăţişau erau ridicate de pe socluri şi topite. Acest tip de a rezolva disputele politice apăreau mai ales în cazurile luptelor pentru scaunul imperial”, arată conducerea Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Dată fiind importanţa acestei inscripţii, s-a luat hotărârea ca ea să fie ridicată şi transportată la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. În acelaşi timp, zidurile care au adăpostit-o vor fi acoperite cu nisip, pentru a fi protejate peste iarnă, timp în care Primăria Municipiului Alba Iulia va căuta resurse financiare pentru ca Principia să fie conservată, restaurată şi pusă în valoare turistică. Deocamdată, conducerea instituţiei de cultură a hotărât să nu facă publice imagini cu noua descoperire, din motive de securitate.

Foto: monede cu imaginea împăratului Caracalla

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax