Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Pe locul II, la jumătatea traseului. Românul Toma Coconea are şansa să devină următorul campion mondial la Red Bull X Alps 2011

Publicat

Sportivul Toma Coconea este din ce în ce mai aproape de titlul de campion mondial la Red Bull X Alps 2011. În cea de a cincea zi a competiţiei, parapantistul născut în Petroşani (Hunedoara), care şi-a susţinut majoritatea antrenamentelor în judeţul Alba, la Rimetea, se afla pe locul II după elveţianul Christian Maurer, iar joi, la ora 14.42 mai avea 583 de kilometri până la destinaţie.

Toma Coconea se deplasa la o altitudine de 1330 de metri, pe teritoriul Italiei, în apropiere de Boltzano şi se îndrepta spre Pizpalu, Elveţia, o localitate situată la o altitudine 3.901 metri în munţi. Din acel punct, sportivul mai avea de parcurs o distanţă de 379 de km, pe jos sau cu parapanta până la linia de sosire. Ultima destinaţie va fi Monaco, dar, până acolo, Coconea va trebui să traverseze Montblanc, la o altitudine de 4.792 de metri. Joi, în jurul orei 15.00 (ora  României), parapantistul se afla la o distanţă de 28 de km de elveţianul Christian Maurer, cel clasat pe primul loc, iar următorul concurent la află la 22 de km de Coconea.

În competiţie s-au înscris 31 de participanţi din diferite ţări, inclusiv SUA, Brazilia, Argentina şi Japonia. După primele cinci zile, 5 dintre concurenţi au abandonat traseul. Competiţia a început în 17 iunie la Mozartplatz, în Salzburg, iar participanţii vor trebui să parcurgă nu mai puţin de 864 de kilometri prin munţi.

Aici, poți să vezi, în timp real, traseul parcurs de Toma Coconea în Alpi.

Vicecampionul mondial la parapantă în 2007 şi actual candidat la titlul de campion mondial în acest an, Toma Coconea va face obiectul unui film realizat de albaiulianul  Mihai Lazăr, director la 7G Creativ şi producătorul arădean Mihnea de Vries. Cei doi tineri îşi propun să arate lumii sacrificiile pe care le face Toma Coconea în lupta pentru a accede la titlu şi care sunt urcuşurile şi coborâşurile pe care trebuie să le parcurgă un campion. Titlul filmului va fi „Afaceri neterminate”.

Toma Coconea este singurul parapantist participant la toate edițiile Red Bull X-Alps începând din 2003 până astăzi. Mihai Lazăr ne-a explicat că X-Alps este cel mai mare eveniment la nivel mondial pe scena parapantismului, un fel de Formula 1 în domeniu care durează două săptămâni, având o acoperire mediatică în 70 de țări și milioane de spectatori.

Coconea este omul care nu stă niciodată. Pentru el, fiecare zi este o zi de antrenament, iar dacă vremea îi permite acesta face zboruri de cross-country şi aleargă câte 25 de kilometri. Potrivit sportivului, cea mai rea amintire legată de sport îl leagă de anul 1999, când în urma unui accident un grup de medici au vrut să îi amputeze un picior. Coconea a scăpat atunci, fugind din spital.

Toma Coconea are 35 de ani, este logodit, iar pentru această competiţie singurul său obiectiv este să zboare cât mai mult pentru a obţine în sfârşit titlul de capion mondial pentru care şi-a dedicat existenţa.

Sursa Foto: Redbull.sg

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ela

    joi, 21.07.2011 at 19:09

    Succes !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax