Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ADMINISTRATIE

Posibilă extindere a cimitirului din Alba Iulia, în Dealul Furcilor. Proprietarii de case din zonă se tem că vor avea morminte sub geamuri

avatar

Publicat

22500901_1610901318931462_1067007189_nCimitirul din Alba Iulia se extinde foarte aproape de casele din zonă, cu toate că Primăria Alba Iulia nu a primit nici o solicitare în acest sens din partea firmei care administrează locaţia. În această perioadă se execută lucrări însă un răspuns clar și concret despre ce se întâmplă nu a fost dat încă. 

„Până în momentul de față, administratorul cimitirului nu a făcut o solicitare către Primăria Alba Iulia pentru extinderea cimitirului”, este răspunsul primit de la administrația locală la întrebarea dacă se extinde sau nu cimitirul. Totuși, oamenii care locuiesc în zonă spun că din informațiile pe care le au în curând se vor trezi cu mormintele lângă casă. Situația este de-a dreptul sinistră pentru cei care au proprietăți în apropiere, mai ales că nici în momentul de față, fără o posibilă extindere, cimitirul nu îndeplinește condițiile legale. Distanţa de 100 de metri până la zona de locuințe nu este respectată, iar de gardul cu o perdea de arbori nu s-a pus niciodată problema.

Oamenii afectați de această problemă spun că, din informațiile lor, drumul ce desparte acum zona de locuințe de morminte va fi desfiinţat, iar acolo se vor face morminte și o capelă.

Întrebat de această posibilă extindere, în ședința Consiliului Local din octombrie, primarul Mircea Hava a ezitat să răspundă.

„Există o autorizație de demolare, din câte știu nu se construiește nimic acolo, pur și simplu unu și-a cumpărat o proprietate pe care o donează municipiului. Știu că are autorizație, arhitecta șefă va da un răspuns cetățenilor, acum este în lucru. Până la prima casă mi se pare că distanța de la gardul vechi este de 50 sau 80 de metri, nu mai știu exact. Nu mai putem să venim în jos cu el și nu îmi place să discut de situația asta, de cimitire. Știți prea bine în ce situație este orașul cu cimitirul, în câțiva anu nu știu ce o să se facă, poate se dă o lege să schimbe ceva. Nu cred că din treaba asta trebuie să facem o chestiune de Don Quixote.

Normal că se va respecta legea. Acolo cam asta este chestia, trebuie respectată legea legată de distanțe, dar noi nu putem să respectăm legea acum fără proprietatea aia. Cimitirul a fost acolo și casele s-au construit după”, spune Hava.

Potrivit viceprimarului Gabriel Pleșa, noua clădire va fi un spațiu pentru îmbălsămare.

22554229_1610901315598129_122082146_nCasa cumpărată, se pare că de administratorul cimitirului, a fost demolată, iar terenul ar urma să fie donat administrației locale. Fără a avea o informație în acest sens, este evident că, odată ajunsă în administrația primăriei, se poate cere o autorizație pentru a extinde.

Cimitirul nu îndeplinește normele nici în momentul de față. Potrivit Legii 102/2014, Art. (5) „În cazul cimitirelor înfiinţate după intrarea în vigoare a prezentei legi, distanţa minimă admisă între zonele protejate şi gardul care delimitează cimitirul este de 100 m.
(6) Cimitirele se împrejmuiesc cu gard. La cimitirele înfiinţate după intrarea în vigoare a prezentei legi, gardul se dublează cu o perdea de arbori. Între morminte şi gardul cimitirului se va asigura o zonă liberă de 3 m” ori, după cum declară chiar primarul, la Alba Iulia nu există aceste distanțe.

S-au putea interpreta astfel: cimitirul de la Alba Iulia nu este nou înființat, iar legea nu se aplică reatroactiv.

Totuși, în Art. 10 scrie că „La extinderea şi redeschiderea cimitirului care a fost închis se aplică regulile stabilite pentru înfiinţarea cimitirelor”, deci cele mai sus menționate.

Mai mult de atât, orice extindere de acest gen are nevoie, pe lângă o hotărâre de la consiliu local, și de avize.

Ori, nici pentru extinderea din 2015 (atunci s-a aprobat un PUZ pentru o extindere de 1.500 mp, în zona Dealul Furcilor) nu există avize.

„Nu s-a dat aviz, nici atunci (n.r. – în 2015). Nu orice construcție se avizează, dar cimitirul ar fi trebuit sa aibă aviz”, spune Ileana Văcaru, şef compartiment Evaluare factori de risc din mediu, de la DSP Alba.

Pe lângă asta, nu a existat nici consultare publică pentru extindere, cum este normal pentru un PUZ.

În ceea ce privește o nouă avizare pentru extindere, DSP Alba precizează că nu a primit vreo solicitare.

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. avatar

    CIUFU

    sâmbătă, 14.10.2017 la 14:09

    CU UN CREMATORIU E REZOLVATA PROBLEMA SPATIULUI.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Publicitate

EVENIMENT

COD GALBEN de ploi și furtuni în Alba și alte 30 de județe, până marți. De miercuri, INUNDAȚII

avatar

Publicat

O avertizare cod galben vizând Capitala şi 31 de judeţe din sudul, estul şi centrul ţării va fi în vigoare de luni de la ora 10:00 până marţi seară, interval în care vor fi vijelii şi se vor acumula cantităţi importante de apă.

Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul săptămânii. De asemenea, până miercuri după-amiază sunt în vigoare avertizări cod galben de inundaţii emise de hidrologi pentru râuri din majoritatea judeţelor ţării, cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râuri mici din judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Sibiu, Vâlcea şi Argeş. O altă avertizare de inundaţii a intrat în vigoare la ora 6.00.

Meteorologii spun că în acest interval vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte. Vor fi averse local torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă acumulate vor fi de peste 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Telekom Cloud Backup, soluţia performantă care protejează datele companiilor împotriva pierderii sau deteriorării

avatar

Publicat

Testeaz-o acum şi datele companiei tale vor fi în siguranţă!

Protejarea eficientă a volumelor mari de date ale companiilor, stocarea datelor în centre performante de date situate în România, securitatea sporită a datelor pe întregul flux al acestora şi zero investiţii in infrastructura IT suplimentară sunt principalele beneficii oferite de soluţia Telekom Cloud Backup. Bazată pe tehnologia Veeam Cloud Connect, soluţia protejează atât staţii de lucru de tipul PC şi laptop, cât şi servere cu sisteme de operare Linux sau Windows. Testeaz-o acum şi beneficiaza de toate aceste avantaje!

Cui se adresează Telekom Cloud Backup?

Atât clienţii care folosesc deja tehnologie de backup Veeam pentru infrastructură IT proprie, cât şi cei care nu folosesc această tehnologie pot beneficia de Telekom Cloud Backup. Conectarea serviciului cu aplicația Veeam Backup & Replication sau agentul de backup instalate pe echipamentele clienţilor se efectuează automat.

Unde sunt stocate datele?

Cu Telekom Cloud Backup vei avea alocat un spatiu dedicat companiei tale pe o platformă de backup implementată în centrele de date ale Telekom Romania, aflate pe teritoriul ţării. Aceste centre de date sunt printre cele mai performante şi sigure din România.

Regula 3-2-1-0

De câţiva ani, Veeam- partenerul Telekom Romania pentru furnizarea soluţiei Telekom Cloud Backup promovează regula 3-2-1-0 potrivit căreia, cea mai eficientă metodă de asigurare a datelor presupune existenţa a 3 copii, pe 2 sisteme diferite dintre care 1 să se afle la distanţă, într-o altă locaţie geografică, pentru a asigura 0 erori. Telekom Cloud Backup respectă această regulă garantând siguranţa deplină a datelor, chiar şi în cazul calamităţilor naturale, precum cutremure, incendii sau inundaţii, prin stocarea datelor într-o locaţie off-site.

Implementare în câteva minute şi activare imediat după semnarea contractului

Deşi este o soluţie complexă, cu avantaje multiple, Telekom Cloud Backup se instalează şi se configurează în doar câteva minute. Backup-urile se fac automat, conform unui calendar pe care chiar tu îl poţi seta, în funcţie de nevoile companiei tale. Soluţia poate fi activată imediat după semnarea contractului de achiziţie şi vei benefica totodată de suport tehnic specializat oferit de tehnicienii Telekom Romania.

Trafic de date nelimitat

Telekom Cloud Backup te scapă de grija traficului de date generat. Încearca aplicaţia şi beneficiezi de trafic de date nelimitat. De asemenea, îţi poţi configura politicile de backup oricum doreşti. În plus, poţi suplimenta capacitatea de stocare oricând. Afla informaţii detaliate despre Telekom Cloud Backup aici: www.telekom.ro/business/cloud-backup/

Costuri

Unul dintre beneficiile majore ale soluţiei îl reprezintă costurile reduse. Nu este necesar să investeşti în infrastructură IT suplimentară. Telekom Cloud Backup este disponibilă în baza unui abonament lunar, configurat în funcţie de necesităţile companiei tale.

Testează Telekom Cloud Backup şi oferă companiei tale cea mai performantă soluţie de protecţie a datelor!

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Niciun procuror nu și-a depus candidatura pentru șefia DNA, iar luni expiră termenul. Procedura s-ar putea relua

avatar

Publicat

Niciun candidat pentru funcţia vacantă de procuror-şef al DNA, în ciuda faptului că luni este ultima zi în care procurorii pot depune dosarul de candidatură. Cu toate acestea, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, pentru Mediafax, că este convins că luni vor fi depuse candidaturi. În caz contrar, procedura va fi reluată.

„În acest moment nu este nici un candidat! Sunt convins de faptul că mâine vom avea candidaturi. În caz contrar se va relua procedura. Procedura se reia și în situatia în care candidatul/candidații înscris/înscriși este/sunt respins/ respinși!”, a precizat, pentru Mediafax, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 09 – 30.07.2018, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii pot depune cereri de înscriere, pentru funcția de conducere vacantă, până la data de 23.07.2018 (inclusiv), la Direcția resurse umane din cadrul Ministerului Justiției.

Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecţie și programarea interviurilor se vor afișa la sediul Ministerului şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 24 iulie, participanții urmând a susține, în perioada 25-27 iulie, un interviu cu ministrul Tudorel Toader. Rezultatul final se va afișa în data de 30 iulie.

Concursul a fost organizat după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, fiind obligat de o decizie a Curții Constituționale. După revocare, șefia DNA a fost preluată de Anca Jurma, desemnată procuror-șef interimar pentru o perioadă de șase luni.

sursa: hotnews.ro

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Ploile fac din nou ravagii în județul Alba. INUNDAȚII după furtună, în localitatea Gârbova de Jos

avatar

Publicat

Ploile abundente fac din nou prăpăd în Alba. În urma averselor, o viitură a lovit duminică localitatea Gârbova de Jos. Apele s-au revărsat pe drum și mai multe locuințe sunt izolate.

Un cititor Alba24 a surprins pe imagini viitura.

Potrivit acestuia, în jurul orei 19:00, nivelul apei era în creștere.

UPDATE: În jurul orei 20:10, nivelul apei era în scădere. Au fost inundate mai multe grădini/terenuri.

Reamintim faptul că mai multe localități din județul Alba s-au aflat duminică sub avertizare Cod Portocaliu până la ora 19:00.

Citește și COD PORTOCALIU de FURTUNĂ în ALBA: Averse, frecvente descărcări electrice, grindină și vânt. Localităţi vizate

Revenim cu detalii.

Citește mai departe
Publicitate

Uncategorized

COD PORTOCALIU de FURTUNĂ în ALBA: Averse, frecvente descărcări electrice, grindină și vânt. Localităţi vizate

avatar

Publicat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizare Cod Portocaliu de furtuni pentru județul Alba, valabilă duminică după-amiaza.

Până la ora 19:00, sunt vizate localităţile Aiud, Galda de Jos, Stremț, Livezile, Râmeț.

Se vor semnala averse ce vor cumula peste 35-40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.

sursa: meteoromania.ro

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate