Contacteaza-ne si pe

ACTUALITATE

Programul Rabla 2017: Bani în plus de la Guvern, pentru alte 4000 de prime de casare. Vor fi suplimentate şi staţiile de încărcare pentru maşinile electrice

Publicat

masini second hand1Programul Rabla 2017 va fi suplimentat cu 25 de milioane lei pentru persoane fizice. Reprezintă un plus de 4.000 de prime de casare, a anunţat, joi, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Fondurile acordate programului de înnoire a parcului auto în acest an s-au epuizat în doar o lună şi jumătate.

„Până la sfârşitul anului, 31 decembrie 2017, vom avea un total de aproximativ 25.000 de maşini noi care vor fi cumpărate de către români. În acelaşi timp, am prelungit şi termenul de depunere a dosarelor, tot până la data de 31 decembrie 2017 pentru persoanele fizice. Şi pentru că, în ultima perioadă, şi instituţiile statului, şi autorităţile locale doresc să-şi achiziţioneze maşini noi şi să se doteze cu astfel de autovehicule, am prelungit pentru persoanele juridice termenul de depunere până la 30 noiembrie 2017, ţinând cont şi de rectificarea bugetară”, a afirmat Gavrilescu.

Pe de altă parte, ministrul Mediului a precizat că, în cazul Programului “Rabla Plus”, a fost modificat Ghidul de finanţare, tocmai pentru ca maşinile pentru care au fost aprobate dosarele de finanţare să poată fi livrate de către dealerii de maşini electrice.

„Ca noutate este şi Programul ‘Rabla Plus’. Să nu uităm că anul acesta, eco-bonusul dat pentru ‘Rabla Plus’ a fost de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini 100% electrice, iar pentru maşinile hibrid plug-in sau hibrid un eco-bonus de 4.500 de euro. A fost o creştere semnificativă, iar până la ora actuală avem înscrieri pentru aproximativ 550 de maşini din gama ‘Rabla Plus’. Pentru că am constatat că ne confruntăm cu anumite probleme, cum ar fi lipsa unor maşini în parcurile auto ale unor dealeri, a trebuit să modificăm Ghidul de finanţare atât pentru ‘Rabla Plus’, cât şi pentru ‘Rabla Clasic’, ordine care sunt deja postate pe site-ul ministerului, prin ghidurile de finanţare în care vor fi incluse programele din 2018 şi 2019”, a explicat Graţiela Gavrilescu.

Executivul va cere primarilor din toată ţara să facă staţii de încărcare pentru maşinile electrice după ce, în primele şapte luni, vânzările de vehicule ecologice s-au triplat. Au fost cumpărate 1.230 de astfel de autoturisme. De aceea primăriile din toată ţară vor fi obligate anul viitor sa monteze cel puţin 4 prize de încărcare în localităţile pe care le administrează.

Anul acesta, statul a dat pentru Programul Rabla 180 de milioane de lei, cu 35 de milioane în plus faţă de anul trecut.

surse: realitatea.net, digi24.ro

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

ACTUALITATE

MAI: Superiorii politiștilor pot semnala psihologului, printr-un formular, stările atipice ale acestora

Publicat

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a finalizat recent o nouă metodologie privind cunoașterea personalului, elementul de noutate fiind introducerea unui formular de semnalare pe care superiorul să îl completeze și să îl pună la dispoziția psihologului, dacă observă la un angajat „anumite comportamente, conduite, stări atipice”, se arată într-un comunicat al instituției.

Potrivit MAI, această nouă metodologie de cunoaștere a personalului va fi aplicată de toate armele Ministerului Afacerilor Interne.

„Evenimentul înregistrat la începutul acestui an la Brigada de Poliție Rutieră București a determinat o intervenție în acest domeniu, cunoscut fiind impactul pe care îl are orice derapaj comportamental al angajaților politiști sau militari. Accentul va fi pus pe cunoașterea personalului, astfel încât psihologul să știe care sunt aspectele care trebuie focusate în interviul pe care îl are cu angajații. S-a introdus astfel, ca noutate, un formular de semnalare care va fi completat de superiorul direct al angajatului și pus la dispoziția psihologului, atunci când se identifică anumite comportamente, conduite, stări atipice (care sunt bine definite în acest formular)”, se arată în comunicat.

Atenția psihologului se poate concentra pe problemele sesizate în respectivul formular, „care are rolul unui instrument ajutător pentru psiholog”.

„De aici mai departe, psihologul poate spune că nu există probleme sau poate face anumite recomandări care au în special un caracter preventiv, fie că va trebui monitorizat sau limitat la portul de armă pentru o perioadă, fie că trebuie să meargă la o testare psihologică sau la un control psihiatric”, se mai precizează în comunicat.

sursa: mai.gov.ro

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Amenzile pentru neplata muncii suplimentare, aplicate pentru fiecare angajat în parte. Proiect la Senat

Publicat

Amenzile pentru neplata muncii suplimentare, în cazul angajatorilor care nu respectă prevederile Codului muncii, ar putea fi date pentru fiecare persoană în parte, identificată că a efectuat muncă suplimentară și nu i s-au acordat plățile corespunzătoare, prevede un proiect legislativ depus recent la Senat.

Propunerea legislativă pentru modificarea lit.i) a alin.(1) al art.260 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii a fost înregistrată joi, 15 februarie, la Senat.

Inițiatorii aduc ca argumente, în expunerea de motive a proiectului, datele european Working Conditions Survey din 2016, care arată că peste 35% dintre angajații români muncesc mai mult de 40 de ore pe săptămână, țara noastră ocupând locul 3 în clasamentul statelor care nu respectă timpul legal de muncă. Conform studiilor de specialitate, munca suplimentară afectează extrem de negativ viața personală a angajatului, iar efectele negative se răsfrâng atât în familia sa, cât și la locul de muncă, ducând chiar la cazuri de epuizare profesională.

Amenzile prevăzute pentru munca suplimentară sunt în acest moment, cuprise între 1.500 lei și 3.000 lei, dar nu există o corelare a cuantumului amenzilor cu numărul de salariați care prestează ore suplimentare, astfel că inițiatorii consideră necesară o astfel de proporționalitate.

„Situația pe teren, rezultată în urma studiului „Orele suplimentare sau drumul către burnout” efectuat de Friedrich Ebert România și Blocul Național Sindical relevă cazul unor companii cu mii de angajați, cifre de afaceri de milioane de euro și care cumulau, anual, sute de mii de ore suplimentare peste limita legală. Aplicarea unei amenzi de maxim 3.000 de lei în asemenea cazuri nu are cum să producă un efect disuasiv, având o valoare modică”, explică parlamentarii, în expunerea de motive.

Proiectul prevede modificarea art. 260 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, alin. (1), lit. i, astfel încât „nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară”, să fie sancționată „cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară”.

Indiferent de votul din Senat, proiectul legislativ va fi trimis Camerei Deputaților, pentru votul final.

sursa: legestart.ro, senat.ro

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

(P) La Alba Iulia, VCST construiește o echipă şi mai puternică!

Publicat

BMT România este parte a BMT Internațional, cu sediul central în Belgia. Grupul BMT este prezent în mai multe țări (Belgia, Germania, Cehia, România, Mexic, China, India, SUA), care activează în industriile aeronautică, feroviară, automotive şi a sticlei.

În România, cele patru divizii sunt reprezentate la Iaşi (BMT Aerospace, IGW, OMCO, CNUD-EFCO) şi Alba Iulia (VCST), având în total peste 1.700 de angajați, ceea ce reprezintă o treime din totalul de profesionişti la nivel global.

VCST Automotive Production Alba, în prezent are 350 angajați şi ocupă o poziție de top în industria automotive ca furnizor de componente de mare precizie: roți dințate, arbori dințați sau componente de frână, utilizate în motoare, transmisii şi sisteme de frânare ABS.

În 2018 ne-am propus să mărim această “familie” cu încă 80 de angajați.

Dacă:

  • ai mai lucrat în industria automotive (constituie avantaj, dar nu e criteriu obligatoriu)
  • îți doreşti un job stabil, remunerat cu un salariu decent, alături de alte beneficii (transport asigurat, tichete de masă, cabinet medical în incinta fabricii, evenimente organizate pentru motivarea salariaților: Family Day, teambuilding-uri, activități after-work diverse),
    VCST este locul potrivit pentru tine!

Te invităm să ne devii coleg, într-unul din departamentele de Inginerie, HR şi Financiar, unde în prezent recrutăm pentru următoarele poziții deschise full time jobs:

Inginer Proces

HR Generalist

Senior Economist

La VCST vei avea ocazia de a te forma şi evolua profesional, într-o echipă tânără şi într-un mediu dinamic, orientat în permanență spre performanță și rezultate.

Dacă eşti interesat de una dintre aceste poziții disponibile, aplică online la una dintre adresele de e-mail:

[email protected]

[email protected]

 

 

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Poliția Română: Aproape 90% din rețeaua națională este la standardul de drumuri cu o singură bandă pe sens

Publicat

Poliția Română a dat publicităţii un Buletin al siguranţei rutiere în care a realizat o analiză a indicatorilor care reflectă fenomenele rutiere și fundamentează activitatea polițiștilor, în scopul creșterii siguranței rutiere.  Una dintre cele mai îngrijorătoare concluzii ale studiului este aceea că aproape 90% din rețeaua națională este la standardul de drumuri cu o singură bandă pe sens, ceea ce are impact atât asupra timpului de călătorie, cât şi asupra siguranţei în trafic.

Pe drumurile naţionale şi judeţene cele mai multe accidente sunt determinate de viteză, în timp ce pe drumurile din interiorul localităţilor, mai ales în cele urbane, indisciplina pietonilor reprezintă principala cauză a accidentelor rutiere.

În ceea ce privește accidentele rutiere produse din cauza conducerii sub influența alcoolului, acestea au scăzut, în 2016, față de 2012, cu 28%. De asemenea, și numărul accidentelor de circulație produse ca urmare a neacordării de prioritate a vehiculelor a scăzut cu 21%, iar numărul celor produse din cauza neasigurării la schimbarea direcției de mers a înregistrat o scădere de 20%.

Indisciplina pietonilor (traversare neregulamentară a drumului, prezenţa pietonilor pe partea carosabilă sau alte abateri ale pietonilor) și viteza (neregulamentară sau neadaptată la condiţiile de drum) au fost, în ultimii 5 ani, cele mai frecvente cauze ale accidentelor grave de circulaţie, conducând la producerea a aproximativ 41% dintre acestea.

Sursă: Europafm.ro

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Memorialul Hosszú Elemér la şah rapid, un turneu organizat de Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” din Aiud

Publicat

Dacă e februarie, e şah la Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” din Aiud. Pentru al treilea an consecutiv, catedra de educaţie fizică şi sport a colegiului, în colaborare cu Asociaţia Sportivă BGK Aiud şi Casa Corpului Didactic Alba (prin implicarea directă a domnului director Deák Székely Szilárd Levente), a organizat turneul de şah rapid Memorialul ”Hosszú Elemér” ediţia a III-a.

Cei peste treizeci de participanţi de toate vârstele au realizat jocuri interesante şi spectaculoase. De remarcat prezenţa unui mare număr de elevi, nu doar de la şcolile aiudene, dar şi albaiulieni, aceştia din urmă legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal „Unirea” din Alba Iulia, unde se pregătesc sub îndrumarea maestrului Marius Ceteraş, prezent şi la această ediţie a turneului în mijlocul participanţilor. De asemenea foarte mulţi pasionaţi ai acestui sport al minţii, foşti elevi ai Colegiului au onorat cu prezenţa turneul. Turneul s-a desfăşurat pe parcursul a 7 runde în sistem elveţian, iar arbitrajul a fost asigurat de domnii Vlad Aurelian şi Bárdi Tibor.

În clasament general primele locuri au fost ocupate de maestrul aiudean Ionel Miron, care şi-a învins pe rând toţi rivalii, demonstrând încă o dată că este unul dintre cei mai buni jucători din judeţul Alba, urmat de albaiulienii Florin Claudiu Radasciuc şi Sandu Giulian Sicra.

S-au acordat şi mai multe premii speciale după cum urmează:

Categoria copii sub 14 ani

1. Gheorghe Pleşa (CSM Unirea Alba Iulia)

2. Alexandru Simina (CSM Unirea Alba Iulia)

3. Cătălin Ghioghiu (Şcoala gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud)

Categoria junioare

1. Bárdi Lujza (Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” Aiud)

Categoria juniori

1. Augustin Sasu (Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud)

2. Pinkóczi József (Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” Aiud)

3. Kerekes Ákos (Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” Aiud)

Categoria veterani

1. Aurel Buciuman (Şard)

2. Mircea Cepoiu (Alba Iulia)

3. Emanuil Pop (Aiud)

Prof. Kerekes Ferenc – Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” Aiud: 

“Scopul acestui concurs a fost stimularea interesului elevilor pentru practicarea şahului, dar şi pentru practicarea unor activităţi de masă, cu petrecerea timpului liber în mod util. Am încercat de asemenea să prezentăm activitatea şahistă a marelui maestru Hosszú Elemér.

Fost profesor de fizică la colegiul nostru, Hosszú Elemér a reuşit să pună bazele acestui sport prin organizarea unor cercuri sportive de şah, unde copii au avut posibilitatea de a cunoaşte şi îndrăgi acest „joc al minţii”, atingând mai apoi rezultate deosebite la diferite concursuri.

Hosszú Elemér s-a născut în anul 1942 în localitatea Dej. A început şcoala primară în satul natal Hidhalmás, apoi studiille şi le-a continuat în Dej, iar liceul în Bistriţa unde şi-a luat şi bacalaureatul. Tainele şahului le-a descoperit de la tatăl său, care i-a devenit şi mentor. A participat la toate concursurile şcolare, pe care de obicei le-a şi câştigat. La 16 ani juca chiar mai bine decât tatăl său. Pasiunea pentru şah nu l-a părăsit nici în timpul studenţiei. Stabilit apoi în Aiud, a predat la mai multe şcoli săteşti, unde de asemenea a început să predea şi şahul. Ajungând să predea la Colegiul Bethlen Gábor, s-a preocupat să infiinţeze un club de şah la nivel de oraş şi un cerc de şah în cadrul şcolii. Pe lângă un minunat profesor de fizică, a fost şi un foarte bun antrenor de şah. A participat şi a câştigat multe concursuri, reuşind să obţină titlul de maestru în şah, iar în anul 1980 a devenit campion naţional la şah prin corespondenţă. A fost inclus în urma acestui rezultat în lotul naţional al României, cu care a participat la campionatele europene şi mondiale. A obţinut de asemenea titlul de maestru internaţional la şah prin corespondenţă.

Şahul fiind pasiunea sa de o viaţă, a încercat toată viaţa să antreneze, să descopere şi să mentoreze noi talente. Ocupându-se permanent de pregătirea tinerilor şi îndrumarea lor în tainele şahului a descoperit numeroase talente. Dintre discipolii săi cel mai cunoscut este Takács Béla, fost elev al Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” din Aiud, care a cucerit mai multe titluri naţionale de juniori, iar ulterior a devenit mare maestru internaţional şi campion naţional de seniori.

În anul 1991, la doar 49 de ani, în urma unui tragic accident de maşină, Hosszú Elemér s-a stins din viaţă lăsând în urmă pasiunea sa imensă pentru acest sport pe tabla cu 64 de pătrăţele.

Noi am încercat prin organizarea acestui memorial să trezim interesul elevilor noştri pentru şah şi să demonstrăm că, folosind sistematic gândirea, copiii pot ajunge mult mai devreme la stadiul operaţiilor concrete – într-o clasificare de evoluţie intelectuală.

Mulţumesc tuturor partenerilor şi sponsorilor care au contibuit la buna desfăşurare a acestui turneu memorial”.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate