Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Trenurile vor circula pe un singur fir pe ruta Coşlariu-Alba Iulia şi vor înregistra întârzieri. Precizări de la CFR

Publicat

Compania Feroviară Română (CFR) derulează, în perioada 31 august – 25 septembrie, lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe segmentul Coşlariu – Alba Iulia, a anunţat CFR SA, fapt ce va duce la întârzieri ale trenurilor de 15-20 de minute. În cadrul programului se vor executa lucrări de modernizare la terasamente, suprastructură şi la linia de contact în zona staţiei Sântimbru şi de reamplasare a trecerii la nivel cu calea ferată de la poziţia actuală, prin lucrări de asfaltare a drumurilor laterale, montarea dalelor elastice şi a unei barierei automate cu 4 semicumpene.

Citește și Tren direct între Cluj-Napoca și Viena, introdus din decembrie de austrieci. Ajungi mai rapid decât la București

Circulaţia trenurilor fiind operaţională doar pe firul II. ”Traficul feroviar se desfăşoară în perioada acestor lucrări în condiţii speciale, prin schimbarea sistemului de circulaţie, trenurile fiind redirecţionate doar pe un singur fir şi reînscrise în grafic pe baza de ordin de circulaţie. Perioada de tranzitare a zonei de lucru se va prelungi astfel cu 15-20 de minute, faţă de orele menţionate în mersul trenurilor”, a anunțat CFR.

Personalul feroviar şi reprezentanţii firmei care execută lucrările de modernizare vor lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă.

Reprezentaţii CFR recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare ale trenurilor.

Sursă: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Apocalipsa lui Rika

    vineri, 01.09.2017 at 09:06

    Nu circulati cu trenul deloc 3 luni , dupa va fi conditi mai bune si preturi mai bune !

    daca nu CFR isi bate joc de voi fie vara fie iarna !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax