|

ZILE LIBERE 2017: Minivacanțe de 1 Mai și Rusalii. Weekenduri prelungite și zile libere legale pentru salariații români

zile libereLa doar două săptămâni după minivacanța de Paște, salariații români se vor bucura de un nou sfârșit de săptămână prelungit cu ziua de luni, 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii, sărbătorită în ultimii ani prin ieșiri la malul mării, la munte sau cu prietenii la un grătar. Următorul weekend prelungit va fi de Rusalii, care în acest an pică în 4 iunie. Potrivit legislaţiei în vigoare, şi a doua zi de Rusalii, adică luni, 5 iunie, va fi liberă. De asemenea, va fi liberă și ziua de joi, 1 iunie, Ziua Copilului.

Citește și VACANŢA de PAŞTE 2017: Câte zile libere au elevii şi profesorii, de sărbători. CALENDARUL actualizat al anului şcolar

Salariaţii români au în acest an mai multe zile libere decât în 2016. Din cele 14 zile de sărbătoare, 11 sunt în timpul săptămânii. Prin urmare, în 2017, unii angajaţi vor avea cinci weekenduri prelungite, având libere şi zile de luni şi marţi.

Românii ar putea avea o minivacanță de 5 zile la începutul lunii iunie. Începând cu acest an, 1 iunie, când se sărbătorește Ziua Copilului, va fi liberă, iar imediat după ea urmează Rusaliile, de asemenea sărbătoare legală.

Unele persoane trebuie să lucreze și în zilele de sărbătoare legală. În cazul lor, legislația muncii obligă la acordarea unor compensații, respectiv la acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

Dacă acordarea de zile libere nu este posibilă, ei trebuie să primească „un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”, așa cum este prevăzut în Codul muncii.

Persoanele care lucrează în unităţile sanitare sau în cele de alimentaţie publică au un program special în zilele de sărbătoare legală, conform actului normativ: „Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie”.

De asemenea, Codul muncii stabilește că nu primesc liber în datele prezentate mai sus nici cei încadrați în „locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii”.

În ceea ce priveşte angajații care lucrează în centrele comerciale, în domeniul vânzării cu amănuntul a produselor nealimentare, aceştia pot fi chemați la muncă în zilele libere de sărbătoare legală, însă doar dacă primesc compensațiile legale cuvenite, conform unei decizii din 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Angajatorii care nu acordă timp liber cu ocazia sărbătorilor legale sau care nu acordă compensațiile legale pentru munca în aceste zile riscă să fie sancționați cu o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.

Sărbători legale, până la sfârşitul anului 2017:

1 Mai (luni) — Ziua Muncii

1 Iunie (joi) – Ziua Copilului

4 iunie (duminică), 5 iunie (luni) — Rusalii

15 august (marţi) — Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei

1 decembrie (vineri) — Ziua Națională a României

25 decembrie (luni), 26 decembrie (marţi) — Crăciunul

URL scurt: http://alba24.ro/?p=560629



avatar Publicat de pe 17 aprilie 2017 şi actualizat pe 17 aprilie 2017.
Publicat în ACTUALITATE, SOCIAL.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Justitiarul: Pentru asa ceva ar trebui reintrodusa pedespsa cu moartea!!! Un astfel de calau nu are de ce sa mai fie...
  • Vasile: Trag speranta ca judecatorii vor lua masuri ca acest animal de prada sa nu mai poata respira aerul libertatii...
  • Tara lui Papura Voda: Daca primavara-vara, cand e perioada cea mai potrivita, lucrarile abia inainteaza pe primele 2...
  • Ghita: Domnul Dirzu in ce calitate la sedinta? Intalnirile de lucru nu se mai fac decat sub atenta indrumare a...
  • Cristina: Am vazut titlul, doar inceputul acestuia. Am intrat repede pe articol, ca sa citesc: iata, ceva despre...

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI