Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

Salariul minim european. Marcel Ciolacu: Formă de stabilire este „un pic cam empirică”. În realitate, Directiva Europeană e clară

Publicat

Salariul minim european: Premierul Marcel Ciolacu a spus că actuala formă de stabilire a salariului minim este „un pic cam empirică” și crede că acest mecanism trebuie să devină foarte clar, predictibil.

„Nu putem rămâne. E un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, cu patronate și sindicat, și Guvernul hotărăște cu cât se mărește și cum, în funcție de anumiți parametri”, a spus Marcel Ciolacu.

Salariul minim european trebuie să intre în vigoare la 1 iulie în România.

Numai că, spre deosebire de ce spune premierul, mecanismul este foarte clar și predictibil.

Subiectul este prezentat pe larg pe siteul Consiliului Uniunii Europene și al altor instituții.

Salariul minim european: cu cât ar trebui să crească

Astfel, venitul minim al unui român va crește de la 3.300 de lei la 3.700 de lei (brut).

Concret, salariul minim european devine obligatoriu pentru toate țările din Uniunea Europeană. Cel mai târziu ar trebui să intre în vigoare în 15 noiembrie.

Ministerul Muncii trebuie să transpună în legislația națională Directiva Europeană privind salariile minime adecvate.

Odată ce directiva este transpusă, firmele și angajații plătiți cu salariul minim pe economie vor ști care sunt majorările care trebuie aplicate.

În termeni concreţi, din data de 1 iulie, salariul minim în România va creşte de la 3.300 lei brut la 3.700 lei brut.

Astfel, va fi implementată directiva europeană votată de Parlamentul European în septembrie 2022 care prevede că cei mai săraci angajaţi trebuie să fie plătiţi cu cel puţin jumătate din salariul mediu pe economie, care este de 7.567 lei în anul 2024

Două milioane de români câștigă în prezent salariul minim pe economie.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    sâmbătă, 27.04.2024 at 13:01

    Aşa-i când ajungi să te pricepi la toate, spui numai gogomănii, că nu te duce capul. Ce premier rudimentar în gândire avem. C-aşa a vrut sistemul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax