Connect with us
Publicitate

AIUD

Podul peste râul Mureș între Aiud și Ciumbrud intră în reabilitare. Luni se va semna ordinul de începere a lucrărilor

Publicat

Podul de peste râul Mureș ce face legătura între Aiud și Ciumbrud va intra în reabilitare. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, miercuri a avut loc predarea amplasamentului executantului lucrării, iar luni, 22 martie, se va da ordinul de începere a lucrării.

Podul are o vechime de peste 60 de ani, iar până în prezent au fost executate doar lucrări de întreţinere curentă şi periodică, prezentând astfel deficienţe (infiltraţii, stratul de acoperire deteriorat, calea de pod cu denivelări, crăpături şi fisuri, iar parapetul şi calea de trotuare sunt deteriorate), care fac ca traficul auto şi pietonal să nu se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi confort.

Potrivit proiectului, sunt propuse lucrări la suprastructură, infrastructură şi în ceea ce priveşte racordarea şi terasamentele, dintre care cele mai importante sunt:

  • reparații cu betoane speciale la elementele suprastructurii (grinzi, placa între grinzi, antretoaze);
  • realizarea unei plăci de suprabetonare din beton armat;
  • realizarea trotuarelor şi montarea unor dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație;
  • montarea parapeților metalici pietonali și direcționali;
  • aplicarea de protecție anticorozivă pe toate suprafețele expuse;
  • relocarea conductelor de utilități în afara zonelor circulabile (auto și pietonale);
  • asigurarea scurgerii apelor;
  • decolmatarea şi reprofilarea albiei pe o distanţă de 30 de metri în amonte şi aval de pod şi tăierea arbuştilor şi arborilor din albia majoră a râului.

Citește și Podul peste râul Mureș între Aiud și Ciumbrud va fi consolidat. Investiție de peste 3,8 milioane de lei. Lucrări propuse

Valoarea totală a investiţiei este de 3,80 milioane lei, din care construcţii + montaj (C+M) 3,16 milioane lei. Sursa de finanţare este bugetul propriu al Consiliului Județean.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax