Connect with us
Advertisement

Economie

BLOCAJ în programul CASA VERDE – fotovoltaice. Când ar putea fi reluate înscrierile pentru finanțarea achiziției de panouri

Publicat

Reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu fac primele precizări după ce programul ”Casa Verde – Fotovoltaice” a fost blocat la doar câteva ore de la începerea sesiunii de înscrieri.

Andrei Iorgulescu, director general Direcția Generală Proiecte Administrația Fondului pentru Mediu a declarat pentru economica.net că deocamdată nu a fost verificat niciun dosar și că programul ar putea fi reluat săptămâna viitoare.

Potrivit sursei citate, este posibil să fie și modificări în Ghidul de finanțare a programului.

Pe de altă parte, Ministerul Mediului ar lua în calcul să depună o plângere penală la DIICOT pentru verificarea situației, potrivit unor surse G4Media.ro. Ar fi vorba despre suspiciuni legate de faptul că pentru regiunea Sud-Vest Oltenia fondurile alocate au fost epuizate în doar 4 ore de la deschiderea aplicației și înainte de închiderea acesteia, dosarele fiind înscrise de un singur instalator.

Reamintim că în 10 septembrie, la doar șase ore de la anunțul de începere a înscrierilor dosarelor în program, AFM a anunțat că aplicația informatică nu este disponibilă.

În acest interval, cei șase instalatori validați din Alba au reușit să înscrie sub 100 de dosare.

Citește și Scandal în programul „Casa Verde Fotovoltaice”: Nereguli grave în procedura de înscriere, reclamate de instalatorii din Alba

” Pentru efectuarea unor analize asupra modului de functionare a inscrierii persoanelor fizice in cadrul Programului denumit generic CASA VERDE FOTOVOLTAICE, aplicatia informatica nu va fi disponibila incepand din data de 10 septembrie, ora 16.30. Accesul in aplicatie, pentru inscrierea persoanelor fizice in Program, se va relua in cel mai scurt timp, dupa finalizarea analizelor efectuate”, transmitea AFM.

Vezi Programul ”Casa Verde” 2019: Finanțare de la stat cu 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice. GHID COMPLET

Statul subvenţionează cu 20.000 de lei persoanele fizice care doresc să îşi monteze panouri fotovoltaice acasă. Reprezintă până la 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului.

surse: afm.ro, economica.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement