Connect with us
Advertisement

Eveniment

Denisa Sava, tânăra atacată în scara unui bloc din Alba Iulia, externată: ”Sunt imagini şocante, dar nu îmi amintesc”

YouTube video

Publicat

Tânăra atacată sâmbătă la Alba Iulia, în casa scării unui bloc din oraş, a ieşit joi din spital, după cinci zile de la momentul la care a ajuns la serviciul de Urgenţe. Denisa SE SIMTE BINE şi îşi aminteşte câteva secvenţe din ceea ce s-a întâmplat sâmbătă.

denisa

Tânăra a declarat, joi, că a văzut filmul agresiunii căreia i-a fost victimă de două ori, dar nu îşi aminteşte nimic. ”Sunt imagini şocante, dar nu îmi amintesc. Din ziua de sâmbătă îmi amintesc doar ce am făcut dimineaţă, am câteva imagini în minte foarte şterse. Nici nu aş vrea să îmi amintesc ce s-a întâmplat atunci”, a spus Denisa Sava.

Tânăra în vârstă de 20 de ani a relatat câteva secvenţe anterioare şi ulterioare momentul în care a fost lovită de Drăgoi Nicolae, care i-a sustras un telefon mobil şi portmoneul.

Citește și Reacția emoționantă a tatălui fetei atacate la Alba Iulia. ”Să fi fost cu individul ăla față în față, două minute…”

”Era undeva la ora 18.25. Mergeam la nişte prietene în acel bloc. Am lăsat pe cineva la mall şi am avut două convorbiri telefonice cu bunica şi o prietenă. Îmi amintesc că îmi căutam loc de parcare. Îmi amintesc foarte, foarte şters cum eram în faţă la bloc. Am intrat cu mai multe persoane. Ştiu că respectivele persoane au sunat ele la interfon şi de aceea nu am sunat eu la prietena mea. Ştiu că aveau bagaje şi de aceea nu am intrat cu ele în lift”, a spus Denisa pentru Antena 1.

d

Aceasta a adăugat că nu a rămas foarte mult în stare de inconştienţă, după ce a fost atacată. ”M-am ridicat imediat şi am urcat în lift, până la etajul 4, am coborât, am ieşit din bloc şi am intrat iarăşi. M-am şi întâlnit cu un bărbat, care, din câte am înţeles, m-a întrebat cum sunt, mi-a dat cheile de jos, a văzut că sunt plânsă dar nu ştia ce e cu mine, s-a gândit că m-am certat cu cineva.

Citește și Nicolae Drăgoi, suspectul în cazul agresiunii asupra tinerei din Alba Iulia, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile

Pe urmă am mers la maşină, pe care nici acum nu ştiu unde am avut-o parcată. M-am urcat în maşină şi am mers acasă la mine, dintr-un capăt în celălalt al oraşului. Se vede pe cameră de la blocul meu cum am intrat, mă ţineam de cap şi mă clătinam şi în lift”, a completat Denisa Sava.

YouTube video

Aceasta a spus că odată ajunsă acasă a stat oră şi jumătate inconştientă. ”Pe urmă mi-am deschis laptopul şi am scris unchiului meu pe Facebook, pe care l-am întrebat unde-i mami că nu ştiu ce e cu mine. Îmi amintesc apoi că a venit un vecin, apoi doi prieteni, mătuşa şi unchiul meu. Pe urmă îmi amintesc secvenţe de la spital”, a mai precizat tânăra din Alba Iulia.

YouTube video

Denisa a spus că niciodată nu a stat, în astfel de situaţii, cu spatele la o persoană necunoscută şi a completat că nu l-a văzut pe individ. Din filmare se observă cu bărbatul s-a furişat în spatele tinerei şi a atacat-o imediat ce au rămas singuri în faţa liftului. Denisa a mai precizat că nu vrea să în vadă pe recidivistul care a agresat-o şi tâlhărit-o.

Citește și Daniel, Mădălin și Marcel, cei trei polițiști care l-au prins pe agresorul fetei din Alba Iulia, felicitați de MAI

”Nu ştiu ce l-aş putea întreba. Am impresia că este un specimen, nu ştiu cum un om normal ar putea să facă astfel de chestii. Sper să primească pedeapsa pe care o merită, pentru că am înţeles că nu sunt prima lui victimă. Cu această ocazie, vreau să le mulţumesc poliţiştilor care l-au prins. Sunt foarte buni, chiar dacă sunt tineri”, a spus tânăra.

Citește și VIDEO/UPDATE: Atac șocant în scara unui bloc din Alba Iulia. O tânără lovită cu brutalitate, de un bărbat necunoscut

Surse: adevarul.ro, știrile antena1

Foto: facebook, Denisa Sava

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Constantin

    vineri, 23.11.2018 at 01:37

    E dubioasa aceasta neaducere aminte.Suspect e si comportamentul fetei in casa scarii,fara a privi in jur ci doar usa cabinei liftului.Prea era o stare de nepasare,lipsa de curiozitate de a observa ceva legat de spatiul in care astepta liftul.Poate daca observa ca ramane cu un ins incerca sa iasa din casa scarii…DAR CEL MAI IMPORTANT CA E IN VIATA SI ISI REVINE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement