Connect with us
Publicitate

BLAJ

FOTO: Trenul electric Alstom Coradia, teste de viteză în Alba. A circulat cu aproape 160 km/h, între Valea Lungă și Copșa Mică

Publicat

Trenul electric Alstom Coradia, teste de viteză în Alba. Trenul Alstom Coradia Stream a început săptămâna trecută testele pe rețeaua CFR reabilitată Coșlariu – Sighișoara. Trenul ar fi circulat miercuri, 19 iunie, cu viteza de aproape 160 km/oră, între Valea Lungă, județul Alba și Copșa Mică, județul Sibiu. 

Viteza de 159 km/h a fost afișată pe unul dintre display-urile trenului. Imaginea a fost publicată joi de Viorel Lucaci, consilier în cadrul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), pe pagina de Facebook.

foto: Viorel Lucaci

Trenul electric Alstom Coradia, teste de viteză în Alba

„(…) pe distanța Copșa Mică – Valea Lungă de pe tronsonul reabilitat Coșlariu – Sighișoara. Încep testele pe rețeaua CFR a trenului electric de tip Coradia Stream produs de Alstom. S-a circulat cu viteza de 160 km/h.

Încet, încet, atât rețeaua feroviară CFR cât și trenurile de călători care circulă (deocamdată în teste și vor circula cu călători) pe ea încep să arate ca în Vest. Avem un drum lung și dificil până la o modernizare/reabilitare de scară largă a sistemului feroviar din România. Important este că s-a început.

Colaborarea între autoritățile, companiile și producătorii din domeniul feroviar (direcții din MTI, ARF, ASFR, AFER, CFR S.A. etc.) începe să dea roade. La cât mai multe vehicule feroviare noi achiziționate (zeci de rame și locomotive electrice) și la cât mai multe tronsoane de cale ferată reabilitate”, a scris acesta.

foto: Viorel Lucaci

Valentin B., un cititor Alba24, ne-a semnalat faptul că în momentul de față există două perechi de trenuri care circulă pe relația Simeria – Sighișoara cu viteza maximă de 150 km/h. Este vorba despre IC 531 (521) / IC (532/522) și IR 346/347.

Deși calea de rulare permite viteze de 160 km/h, din cauza semnalizării și a multor treceri la nivel, aceasta este redusă la 140 km/h (pentru cele mai multe trenuri).

foto: Viorel Lucaci

Al doilea Coradia Stream a ajuns la finalul lunii mai în România

Reamintim faptul că la finele lunii trecute, Alstom a anunțat sosirea unui al doilea tren Coradia Stream în România.

„Cum se testează un tren nou?

Testele de certificare reprezintă un program foarte complex, realizat în conformitate cu reglementările STI (Specificații tehnice de interoperabilitate) stabilite la nivel european și cu Normele tehnice naționale de siguranță, înainte ca orice nou tip de tren să poată circula cu pasageri.

Toate funcționalitățile și performanțele trenului – de la sisteme electrice și electronice, la sisteme de frânare și propulsie, dinamica feroviară pentru stabilitatea trenului, aspectele legate de confortul pasagerilor și multe altele – sunt confirmate întâi prin sute de teste de verificare.

Peste 60 de teste finale de certificare trebuie apoi parcurse cu succes pentru a dovedi conformitatea trenului în vederea obținerii autorizației de circulație cu pasageri”, au transmis reprezentanții Alstom, pe contul de Linkedin.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. RADU VOICA

    luni, 24.06.2024 at 18:01

    culori foarte urâte OARE cine a avut idea , chiar nu se puteau vopsit in niste culori mai frumoase !!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax