Connect with us
Publicitate

Eveniment

Prognoza meteo 12 – 18 aprilie. Vremea se răcește de miercuri și încep ploile. Săptămână bogată în precipitații

flori ploaie

Publicat

Aerul polar venit dinspre Atlanticul de Nord, își va face simțită prezența și în această săptămână. Nu va fi la fel de frig ca săptămâna trecută dar, de miercuri temperaturile maxime vor sădea la jumătate față de ziua precedenta. Vremea rece se va simți mai ales în vest, centru și nord.

Și din punct de vedere al centrilor barici avem o alternanță anticiclon (presiune ridicată) cu apariția unor depresiuni.

Vezi AICI cum va fi vremea de Paști și 1 Mai 2021

Avem parte de precipitații din plin, importante cantitativ, de la ploi cu furtuni prin sudul și sud-estul țării, la ninsori în zonele montane, dar și prin Maramureș și Transilvania potrivit prognozei meteo transmisă de Prognoze Meteo – Vremea în România.

Prognoza meteo: Luni, 12 aprilie

– Ne așteaptă o noapte cu minime negative prin zonele montane, prin nordul Munteniei și dealurile Moldovei (-0 spre –2 grade), în timp ce în restul Moldovei, estul Transilvaniei, Muntenia și sudul Dobrogei ajungem la valori de 1 – 3, 4 grade.

Ceva mai cald va fi prin Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei, unde avem minime de 5 – 7 grade, pentru ca valorile nocturne cele mai ridicate să fie atinse în Banat și Crișana, 9 – 11 grade.

Și maximele zilei le atingem tot în Banat și Crișana (19 – 20 de grade), în timp ce în restul țării ne oprim la valori de 17 – 18 grade. Prin zonele montane temperaturile urcă până la 12 – 14 grade, cu 6 – 8 grade pe creste.

Precipitații slabe sunt posibile prin Crișana, Maramureș și NE extrem al Dobrogei, sub formă de ploi.

Prognoza meteo: Marți, 13 aprilie

– O noapte cu temperaturi miime cuprinse, în general, între 3 – 5, 6 grade în cea mai mare parte a țării.

Excepție vor face zonele montane și dealurile Moldovei, unde nu trecem de –1 spre 1 grad, iar pe creste chiar sub 0 grade, spre –2, –3 grade, dar și Banatul, Crișana, vestul Maramureșului, nordul Dobrogei, unde avem cele mai ridicate minime, de la 9 spre 11 grade.

În ceea ce privește maximele zilei, acestea ajung la valori de 18 – 20, 21 de grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Banatului și Crișanei, unde avem o scădere față de ziua precedentă și ne oprim la un 13 – 15 grade. Și în zonele montane se ting 13 – 14 grade, cu 6 – 8 grade pe creste.

Avem parte de precipitații prin Banat, Crișana, Oltenia,vestul Transilvaniei, Maramureș, sud-vestul Munteniei, iar cantitățile care pot cădea ajung și la un 7 – 10 l/mp. Ploi, doar prin crestele vestice ale Meridionalilor este posibil să avem și lapoviță și ninsori.

Prognoza meteo: Miercuri, 14 aprilie

– Temperaturile de pe timpul nopții cresc, ajung la 7 – 9, 10 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Banatului și Crișanei, unde ne oprim la 4 – 5 grade, iar prin zonele montane nu trecem de 0 – 2 grade, cu –1, –2 grade pe creste.

Se răcește la nivelul întregii țării, astfel că maximele mai ajung doar la 12 – 13 grade prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, iar prin Transilvania și Maramureș ne oprim la 8 – 9 grade.

Răcirea se va resimți și mai puternic prin Banat și Crișana, acolo unde maximele zilei abia ajung la 6 – 7 grade, la fel ca în zonele montane. Pe creste avem maxime negative, –2, –3 grade.

Avem parte de precipitații în toată țara, iar prin Muntenia, SE și N Olteniei, prin Transilvania, Maramureș și Crișana, dar și prin sudul Dobrogei, putem ajunge la 15 – 20, 25 l/mp. În restul țării cantitățile nu trec de un 3 – 5, 7 l/mp.

Vorbim de ploi, prin zonele montane de lapoviță și ninsori iar prin sudul Dobrogei nu sunt excluse fenomenele convective.

Prognoza meteo: Joi, 15 aprilie

– Minimele pleacă de la valori de 1 – 3, 4 grade prin Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana, în timp ce în zonele montane vorbim de temperaturi negative, de la –1 spre –3, –4 grade. În Oltenia Muntenia, Dobrogea și Moldova avem parte de valori nocturne de la 5 spre 7,8 grade.

Maximele caracterizează o zi rece, se ating doar 4 – 6 grade prin Transilvania, Maramureș, în zonele montane vorbim de 1 – 2 grade, cu –2, –3 grade pe creste iar prin Banat și Crișana doar 5 – 7 grade. În Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia mercurul din termometre ajunge la 9 – 11 grade.

Continuă precipitațiile în cea mai mare parte a țării, cu excepția Olteniei și sud-vestul extrem al Munteniei. Moldova, nordul Dobrogei și Transilvania pot avea parte și de 10 – 15 l/mp.

Vorbim în mare parte de ploi, lapoviță și ninsori la munte, ploi, lapoviță și ninsori prin Transilvania și Maramureș.

Prognoza meteo: Vineri, 16 aprilie

– Peste noapte se ating –1 spre 0, 1 grad prin zonele montane, cu –3, –4 grade pe creste, respectiv 2 – 4 grade prin Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana. În Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea minimele ajung la 5 – 7, 8 grade.

În ceea ce privește maximele zilei de vineri, acestea rămân mult sub normalul perioadei în Transilvania, dealurile Banatului și Crișanei, unde nu ajung decât la un 5 – 7 grade, în timp ce în restul Banatului, Crișanei și Maramureș atingem 9 – 10 grade. Prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova mai câștigăm un grad, două, față de zilele precedente și se ating 12 – 14 grade.

Precipitațiile continuă în cea mai mare parte a țării, cu aceleași excepții numite Oltenia și sudul extrem al Munteniei. Cele mai importante cantități sunt așteptate în zonele montane, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, nordul Dobrogei, unde se pot acumula 10 – 15 l/mp.

Forma precipitațiilor – ploi, iar prin zonele montane, nordul Transilvaniei, Maramureș, inclusiv lapoviță și ninsori.

Prognoza meteo: Sâmbătă, 17 aprilie

– Se schimbă un pic registrul termic, cu Moldova având parte de cele mai scăzute valori maxime de temperatură (8 – 9 grade), în timp ce prin zonele montane nu trecem de 2 – 4, 5 grade. Prin Transilvania, Banat, Maramureș și Crișana ne oprim la 13 – 15 grade, pentru ca maximele zilei să le atinge în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, 16 – 17 grade.

Precipitațiile sunt prezente în Moldova (10 – 15 l/mp, iar în nordul regiunii chiar 20 – 30 l/mp), prin nordul Dobrogei, Transilvania, Maramureș, zonele montane și estul Munteniei (3 – 5, 7 l/mp).

Vor fi ploi (inclusiv fenomene convective prin Dobrogea), dar în zonele montane și lapoviță și ninsori.

Prognoza meteo: Duminică, 18 aprilie

– Temperaturile mai cresc un pic ajungem la valori de 17 – 18 grade prin Banat, Crișana, Oltenia, mare parte din Muntenia, în timp ce în restul țării ne oprim la 12 – 14 grade. în zonele montane avem maxime de 4 – 6 grade, cu 1 – 2 grade pe creste.

Rămânem cu precipitații în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei (5 – 10 l/mp), în timp ce prin restul țării nu așteptăm decât un 2 – 3 l/mp iar prin Banat, Crișana Oltenia șansele de precipitații sunt spre 0.

Avem parte de ploi și furtuni prin Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, ninsori prin zonele montane, ploi liniștite prin restul zonelor.

Prognoza meteo: precipitații

Ne așteaptă o săptămână extrem de bogată în precipitații, care va aduce, în cea mai mare parte a țării, cantități de 20 – 30 l/mp, iar prin nordul Moldovei, sudul Transilvaniei, zonele montane și nordul extrem al Dobrogei chiar spre 40 – 50 l/mp.

Cele mai slabe cantități sunt așteptate prin Oltenia, Banat, dar și prin Buzău, Ialomița și Călărași (5 –7 l/mp).

Vorbim și de ninsori, în zonele montane, care pot acumula și 20 – 30 mm pe creste.

Prognoza meteo: strat de zăpadă

– Stratul de zăpadă, mai ales în zona crestelor montane, continuă să se mențină la grosimi de 40 – 50 cm.

sursa: Facebook/Roweather

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate