În anul 2007 Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca ziua de 2 aprilie să fie dedicată autismului, pentru a atrage atenția întregii lumi asupra acestei  tulburări de comportament și de a crește nivelul de informare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora. Culoarea simbolică a acestei zile este albastrul.

Publicitate

În această zi, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități „Arnsberg” Alba Iulia, centru aflat în structura Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Alba, se alătură celor care marchează evenimentul la nivelul județului și familiilor care au în îngrijire copii cu tulburare de spectru autist (TSA), beneficiari ai serviciilor oferite în cadrul acestuia.

Activitățile ce se vor desfășura în această zi vor consta într-o prezentare a centrului și a terapiilor specifice indicate pentru copiii cu TSA, discuții cu specialiștii centrului, distribuirea de flyere privind drepturile, facilitățile și legislația specifică, înălțarea, în mod simbolic, de baloane albastre și oferirea de „surprize dulci” pentru cei prezenți.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Angajații și voluntarii Centrului de zi pentru copii cu dizabilități „Arnsberg” Alba Iulia vor purta îmbrăcăminte de culoare albastră în semn de susținere și de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu tulburări de spectru autist.