Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

25-26 mai: Concursul Naţional „Voices” aduce tineri interpreţi de muzică uşoară din toată ţara, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia

Publicat

Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia găzduieşte cea de-a doua ediţie a Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru tineri şi studenţi „VOICES”. Evenimentul va avea loc în perioada 25-26 mai şi se va desfăsura pe două secţiuni, interpretare și creație. Acest concurs este organizat pentru tinerii și studenții cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 ani.

Sâmbătă, 25 mai, începând cu ora 19.00 va avea loc concursul de interpretare și creație muzică ușoară şi un concert extraordinar al trupei AlbNegru într-un club din Alba Iulia. Preţul unui bilet în club după ora 23.00 este 10 lei, urmând ca duminică, 26 mai, de la ora 19.00 să aibă loc Gala Laureaților și un concert live Corina Chiriac în Piața Cetății.

În cadrul concursului juriul este format din Daniela Floroian, directorul Centrului Județean de Cultură Alba (preşedinte), interpreta si realizatoarea TV, Corina Chiriac, Alin Ignat, interpret și laureat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, Vasile Repede, profesor de muzică și Ioan Chiciudean, profesor de canto la Liceul de Arte Alba Iulia.

Premiile Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru tineri şi studenţi „VOICES” vor consta în:

TROFEUL CONCURSULUI: 1.000 lei

SECŢIUNEA INTERPRETARE

Locul I: 500 lei

Locul II: 400 lei

Locul III: 300 lei

SECŢIUNEA CREAŢIE

Locul I: 500 lei

Locul II: 400 lei

Locul III: 300 lei

Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului şi va fi prezentat de jurnalistul Dan Lungu.

Camelia TOMA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax