ACTUALITATE
UPDATE: Un bărbat s-a răsturnat cu căruţa pe un drum din zona Vinţu de Jos şi a ajuns în stare inconştientă la spital. Victima se afla sub influenţa alcoolului
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2012/04/caruta.jpg)
Potrivit IPJ Alba, bărbatul în vârstă de 50 de ani cobora cu căruţa pe un drum ce făcea legătura cu satul Inuri. La o porţiune de drum în pantă şi în curbă, acesta nu a mai putut opri căruţa şi s-a răsturnat cu ea. A ajuns sub atelaj, iar un echipaj SMURD l-a transportat la spital în stare de inconştienţă.
UPDATE: La ora 15.02, poliţiştii din Vinţu de Jos au fost sesizaţi de V.G. (38 ani) domiciliată în satul Poieniţa, privind faptul că, la ora 15.00, soţul acesteia, V.P. (43 de ani) s-a răsturnat cu un atelaj pe o cale de munte.
Poliţiştii au constatat că bărbatul, aflat în stare de ebrietate, în timp ce conducea o căruţă încărcată cu cinci butoaie din plastic pline cu apă, pe un drum vicinal ce face legătura între localităţile Inuri şi Poieniţa, a pierdut controlul acesteia şi s-a răsturnat. A fost prins sub atelaj, iar corpul său a fost presat de marginea căruţei, în zona capului şi abdomenului. Un echipaj SMURD i-a acordat primele îngrijiri medicale şi a fost transportat în stare inconştientă la spitalul din Alba Iulia.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)