Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

PERCHEZIŢII în ALBA şi alte şapte judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală de peste un milion de euro, din vânzarea de concentrat cuprifer

Publicat

perchezitii Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR efectuează miercuri dimineaţa 24 de percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov, Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Olt, Maramureş şi Mehedinţi, la mai multe persoane fizice şi juridice, respectiv la domiciliile şi sediile ale societăţilor implicate în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală cu prejudiciu de 1,1 milioane euro.

Vor fi puse în aplicare 25 mandate de aducere a unor persoane implicate în cauză, în vederea audierii lor şi dispunerii de măsuri legale.

UPDATE: În Ilfov, percheziţiile ar viza sediul firmei Ronefer SRL Voluntari are ca obiect de activitate „intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie”, iar peste 90 la sută din activitate este reprezentată de contractul de intermediere cu Cupru Min SA Abrud. Societatea Ronefer este administrată de Maria Gherghe, cunoscută în branşă şi ca „Doamna de cupru”.

Vezi şi Cuprul din Apuseni ajunge China printr-o firmă cu șase angajați. Din intermediere, a făcut o cifră de afaceri mai mare decât Cupru Min Abrud

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012–2014, administratorii a patru societăţi comerciale din judeţele Ilfov şi Hunedoara ar fi creat un circuit comercial fictiv, prin declararea unor operaţiuni comerciale inexistente, susţinute doar scriptic, prin facturi fiscale ce atestă vânzarea-cumpărarea de concentrat cuprifer, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit prin diminuarea masei impozabile.

Valoarea relaţiilor comerciale fictive, declarate fiscal, se ridică la 3,5 milioane de euro.

Pentru a crea aparenţa de legalitate a operaţiunilor comerciale, plata s-ar fi făcut prin transfer bancar, în conturile societăţilor emitente, însă banii ar fi fost retraşi şi remişi ulterior reprezentanţilor societăţilor beneficiare, în schimbul unor comisioane.

Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor către bugetul de stat stabilit până în prezent este de aproximativ 1,1 milioane de euro.

Acţiunea, desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, beneficiază de sprijinul specialiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale a IGPR şi al celor din cadrul Agenţiei Naţionale Antifraudă Fiscală, potrivit comunicatului Poliţiei.

La activităţi participă şi poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de investigare a criminalităţii economice din inspectoratele de poliţie judeţene menţionate, precum şi luptători SIAS.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax